Când ești antreprenor, nu este suficient să fii inventiv și descurcăreț

„Haideți să ne deschidem și noi un business, că suntem inventivi și descurcăreți. Oricum ne-am săturat să mergem la program, pe un salariu insuficient. Nu-i mai suportăm pe șefuleții plini de ei, care ne fac morală din nimic. Așa, cu afacerea noastră, navigând cu pânzele în vânt, o să avem timp berechet, o să facem numai ca noi, o să decidem cum vrem, fără explicații, nimănui. Trai pe vătrai, ce să mai!”

Cam așa abordează mulți entuziaști antreprenoriatul. Apoi, dau greș, se miră că nu le-a ieșit combinația și se întorc la job sau își iau o pauză și mai încearcă o dată.

Unde se frânge căruța? Ce te împiedică să ai succes din prima, în parametri excepționali la care ai visat? Și, mai ales, ce ai putea să faci diferit? Iată cele mai importante cinci acțiuni de întreprins…

  1. Planifică!

Din startup-urile care se nasc anual, doar 40% rezistă primelor 12 luni. Fie au probleme cu fluxul de numerar, fie serviciile nu sunt poziționate corect față de segmentul de piață targetat etc. Așa încât, planificarea este obligatorie. Evident că produsul este cel pe care îl promovezi, dar ceea ce te trece apa este pregătirea, planificarea vânzării, promovarea și gestionarea primilor clienți.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •