Românii din diaspora ar investi în IT, agricultură și turism

RePatriot a organizat Business Summit – Impreuna pentru Romania

Acestea sunt concluziile primei ediție a Business Summit – Împreună pentru România, care a avut loc în perioada 5-9 octombrie 2016.

RePatriot, proiectul de repatriere prin antreprenoriat, a organizat pentru prima dată un eveniment al elitei mediului de afaceri românesc din ţară şi de peste hotare, al cărui obiectiv a fost încurajarea reconectării românilor din diaspora cu România, în special prin realizarea de investiții în România. Business Summit s-a bucurat de susținerea Administrației Prezidențiale, a MAE – DPRRP și a Invest România.

La evenimentul desfășurat la București și în Delta Dunării, au participat aproximativ 100 de antreprenori de succes din diaspora și 130 de antreprenori români, alături de reprezentanți de vârf ai autorităților centrale române și invitați de excepție din țări care deja au găsit soluții pentru fructificarea potențialului existent în România.

În timpul Summit-ului, oamenii de afaceri din Ddiaspora și-au exprimat aprecierea față de inițiativele mediului privat și ale instituţiilor statului, precum şi dorința de a lansa parteneriate locale și internaționale, în special în domeniul IT și tehnologie – susținerea extinderii Romanian IT Network și sesiune de introducere a antreprenorilor români din IT în Sillicon Valley, agricultură – achiziționare de terenuri, producție agricolă și distribuție. Atenţia faţă de Ddiaspora este acum recunoscută drept o prioritate națională, de când, la începutul acestui an, Preşedintele Klaus Iohannis și Premierul Dacian Cioloș au lansat românilor de peste hotare invitaţia de a-şi valorifica experiența acumulată în străinătate pentru dezvoltarea României. Aşadar, proiectele dedicate conectării diasporei cu antreprenorii din ţară vor continua. Majoritatea participanților la Summit au concluzionat că România oferă oportunități atractive pe care oamenii de afaceri își doresc să le fructifice, însă există încă obstacole care stau în calea unui mediu de afaceri sănătos, precum birocrația excesivă, modalitatea de realizare și implementare a politicilor fiscale și lipsa predictibilității legislative. Oamenii de afaceri din România s-au arătat interesați și deschiși spre parteneriate cu antreprenorii din diaspora și sunt conștienți de potențialul expunerii la medii noi de business.