Steve Jobs a urmat aceste reguli de succes care se aplică oricărei afaceri

Steve Jobs a urmat aceste reguli de succes care se aplica oricarei afaceri
  1. Dezlănțuie-ţi creativitatea.

Jobs spunea odată că secretul creativității „vine de la încercarea de a te expune la cele mai bune lucruri pe care le-au făcut oamenii și apoi să încerci să aduci aceste lucruri în ceea ce faci”. În ultimii ani, cărți și lucrări de cercetare au dovedit că Jobs a avut dreptate. Antreprenorii cei mai creativi din lume privesc în afara zonei lor de lucru pentru noi idei.

De exemplu, Jobs a vizitat raioanele cu aparate de bucătărie pentru a obține idei pentru Apple II, primul calculator cu adevărat ușor de utilizat, care arăta a ceva ce ţi-ai fi dorit de fapt în casa ta. Jobs a studiat Ritz-Carlton înainte de a deschide primul magazin Apple. De aceea, cei ce îţi urau bun venit în magazin erau numiți „concierges”. The Genius Bar, de asemenea, a fost inspirat direct de barurile hotelurilor.

Creativitatea nu se întâmplă pur şi simplu. Expune-te ideilor din afara zonei în care lucrezi.

  1. Creează experiențe „incredibil de memorabile” pentru clienți.

Modelul Apple Store este unul extrem de profitabil și multe mărci l-au copiat, inclusiv Tesla. Fostul șef de retail pentru Tesla, George Blankenship, a ajutat la construirea primelor 100 de magazine Apple alături de Steve Jobs. Într-un magazin Tesla din San Jose, California, Blankenship a fost întrebat: „George, asta îmi amintește de un magazin Apple”. Blankenship se aplecă, își coborî glasul și spuse: – Este un magazin Apple. Doar că vindem mașini în loc de computere.”

Cheia succesului Apple Store-ului este în oamenii săi. Apple angajează în funcţie de personalitate. Ei pot învăța pe oricine să vândă un iPad; dar nu pot învăța pe cineva cum să fie cu adevărat prietenos. Blankenship a folosit aceeași abordare la Tesla, angajând oameni care erau pasionați de marcă. Angajarea se făcea în primul rând în funcţie de personalitate și potrivire culturală.

  1. Devino povestitorul-șef.

Steve Jobs a ţinut prezentări pline de forţă şi inspirație înainte ca PowerPoint sau Keynote să fi fost inventate. La lansarea din 1984 a primului Macintosh, Jobs nu avea nevoie de o prezentare care să fie proiectată în spatele lui pentru a construi drama. Prin utilizarea impecabilă a tehnicilor de povestire, a pictat o imagine a unui răufăcător, o luptă și un erou. Cu un act asemănător unui magician, și-a scos calculatorul dintr-o pungă de pânză neagră așezată pe o masă, în mijlocul unei scene întunecate. Jobs a fost un showman care a transformat lansările de produse în performanțe.

Nu introdu produse; spune o poveste.

  1. Vinde vise, nu produse.

Într-o prezentare publică din 1997 pentru lansarea campaniei publicitare „Think Different”, Jobs a spus: „Unii oameni [cumpărătorii de produse Mac] cred că sunt nebuni, dar în acea nebunie, noi vedem geniul”. Publicului tău nu-i pasă de produsul pe care îl oferi, de compania ta sau de ideea ta. Fiecărui consumator îi pasă de el însuşi, de speranțele și visele sale. Eliberează geniul din clientului tău și acesta se va îndrăgosti de tine.

Sursa: Inc.com

Foto: Pixabay

Citește și Miliardarul Richard Branson îţi oferă cel mai bun sfat pentru carieră, în doar 11 cuvinte