Mihaela Petrovan (Inițiator Marketing in Direct) vorbește despre organizarea unui eveniment de succes

de Iulia Cimpoeru

Mihaela Petrovan, General Manager More than Pub și inițiatorul proiectului Marketing în Direct (MID), vorbește despre lucrurile care contează atunci când organizezi un eveniment și despre provocările vieții de antreprenor.

Ce aduce nou cea de-a 7-a ediție a conferinței „Marketing în direct”?

Cea de-a 7-a ediție a Conferinței “Marketing în Direct” vine cu o tema interesantă, chiar ușor controversată: “Marketing digital sau promoții offline – asta-i întrebarea?”. În plus, după șase ani în care Conferința s-a desfășurat la Clubul Diplomatic, din acest an facem mutarea la Stejarii Country Club.

Cui se adresează conferința „Marketing în direct” și ce metode ați abordat pentru a ajunge la publicul țintă?

Specialiștilor în marcomm-sales-management, cu care ținem legătura prin tactici de marketing direct (newsletters) și PR (comunicate, interviuri, articole).

Cu ce vor rămâne, la nivel practic, participanții „Marketing în direct”?

Ca în fiecare an, toți participanții pleacă cu un bagaj real de cunoștințe. În conferință se prezintă atât teorie / trenduri / tips&tricks, cât și studii de caz. După această ediție fiecare invitat va ști dacă strategia de până acum a fost corect mulată pe nevoile publicului țintă. Practic, sperăm ca după MID să decidă în ce direcție e mai bine să-și îndrepte bugetele: online și offline.

Care sunt criteriile pe baza cărora ați ales speakerii acestei ediții?

Relevanța pentru tematica ediției, notorietatea, plus valoarea adusă.

Din experiența de până acum, care sunt principalele obstacole pe care le are de înfruntat un antreprenor care întreprinde un business inovativ?

Nu banii, nu timpul, nu relațiile. Încrederea (în business / propria persoană) și perseverența!

Care este ingredientul principal al unui eveniment de succes?

Păstrarea „rețetei”: nu ne reinventăm, suntem consecvenți formatului de conferință & audienței noastre – pe care încercăm să o surprindem plăcut de fiecare dată cu mici detalii organizatorice.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •