Pavel Antohe (Kuende): „Dacă Obama îmi spune mâine că ideea mea nu este bună, pot să îl contrazic”

Un produs online care a trăit jumătate din viața lui în trei caiete studențești. Un business care atrage angajați de top pe salarii mai mici. Un student la Comerț, care nu știe programare, și platforma sa socială. Toate acestea sunt titluri la fel de corecte pentru povestea unui produs care ar putea deveni noul loc preferat al tinerilor, în online.

Pavel Antohe (26 ani) a fost student la ASE și, cu trei ani în urmă, nu își propusese ca printre examenele de final de an să devină antreprenor. Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg, astăzi, el ne poate spune mai multe despre Kuende, o platformă socială care îmbină tot ceea ce iubim în Facebook, Tumblr și YouTube, cu beneficii reale și recompense.

Despre site-ul care vrea să reconstruiască relația dintre branduri și public și care vrea să nu mai piardă timpul tinerilor ne povestește chiar Pavel, unul dintre fondatorii platformei, într-un interviu pentru Manager Express.

Povestea celor trei caiete Kuende

Ne-ai spus că ideea inițială nu avea nici o legătură cu ceea ce este Kuende acum. Erați trei tineri, doi cu o idee și altul care trebuia să îi găsească finanțarea. Cum?

Pe vremea aceea, eram la ASE, la Comerț, și nu îmi imaginam că voi face eu un site, nu aveam nici o legătură cu mediul acesta. Proiectul se numea Kreds, deja din nume era un start greşit (patru consoane într-un cuvânt scurt). Era vorba despre un site în care userul trebuia doar să se uite la reclame și primea bani pentru asta. Pornind de la această schemă, ne-am notat toate ideile în caiete. Aveam zeci de idei din care nouă erau proaste și una bună sau din nouă făceam una bună. Am rămas cu trei caiete studențești pline. Asta ne-a fost baza un an de zile. Ceea ce există acum pe platformă reprezintă cam 20% din tot ce ne dorim să realizăm.

În timp, după o lună, două de brainstorming, idei și discuții, nu prea mai exista Kreds. Nici după alte două săptămâni eu încă nu înțelegeam despre ce este vorba. Apoi, s-a schimbat ceva pur și simplu în mine și proiectul a devenit aproape ca o obsesie. Orice auzeam, cu oricine vorbeam, tot ce vedeam legam cumva de proiect.

Cum ați mutat Kuende de pe hârtie pe ecran?

Timp de vreo șase luni, am început să căutăm soluții. Aveam ideea, dar nu era suficient. Și am căutat pe cineva care să ne facă un pilot măcar, pentru că noi începusem să mergem la investitori cu caietele și îți imaginezi procesul: ”Bună ziua, avem și noi o idee…” și începeam să răsfoiesc paginile încercând să îi fac să își imagineze cum urma să arate. După vreo două-trei experiențe din astea, am decis să punem trei ecrane pe web. Să arătăm că se mișcă lucrurile. Am căutat pe cineva care să știe Photoshop. Acel cineva, Rafa, pe vremea aceea era în clasa a XI-a  și a rămas parte din echipă, chiar dacă noi îl cooptasem doar ca să ne ajute să creăm designul. Nu ne așteptam la rezultatele pe care ni le-a livrat, dar el avea și are în continuare un work ethic foarte puternic, o anumită disciplină, ceea ce noi nu aveam atunci. Ne întâlneam de 2-3 ori pe săptămână, când putea să fugă de la liceu. Aşa am început să transferăm din caiet în Photoshop. Dacă îți arăt acum, o să râzi de cum arăta, pentru noi însă era genial.

Începusem să participăm la evenimente de start-up, la incubatoare, trebuia să simțim pulsul. Spre surprinderea mea, atmosfera pe plan local la astfel de evenimente ne-a lăsat oarecum reci. Ne duceam și vedeam că existau 10 investitori, se prezentau 12 proiecte și câștiga un proiect de florărie online sau ceva similar.

Kuende

Nu ați prezentat Kuende?

Noi am decis să nu ne prezentăm ideea așa. Noi eram acolo ca să înțelegem cam ce se cere, cum se pune problema, cum se face un pitch. Dar ne-au fost de folos. Am văzut că, la aproape toate evenimentele, la final, exista un personaj la care se ducea toată lumea să îi pună întrebări și să îi ceară ajutorul. Ceea ce am făcut și noi. La acel moment, eu reușisem să pun deoparte niște economii pe care le-am numit buget și i-am propus să împărțim proiectul în cinci etape, la finalul cărora să avem un pilot într-o lună. Pentru el, a fost o provocare tehnică. Ne-am pus de acord, s-a făcut primul task, al doilea, al treilea, al patrulea,  le-am plătit, dar, când s-a făcut și al cincilea și urma să achit ultima tranșă de bani, m-am dus la bancomat și am descoperit că nu mai aveam toată suma de care aveam nevoie, nici măcar jumătate din cât trebuia să plătesc. Am decis să fiu sincer până la capăt, i-am spus că ”ăștia sunt, nu am alții, nu îmi da proiectul până nu fac rost de ei.” În momentul acela, s-a declanșat ceva în el și ne-a spus să ne ținem banii și că vom avea proiectul până în seara respectivă. Mai mult, ne-a propus ca atunci când obținem investiția, să îl chemăm pentru că va renunța la orice proiect pentru Kuende. El a fost pilonul pe partea de development și ne-a dat o mare încredere în ce putem realiza.

Economii nu mai existau. Ce s-a petrecut?

Aveam un pilot, aveam conceptul, aveam baza tehnică, aveam nevoie acum de investitor. A urmat o perioadă de șapte-opt luni complicată, pe care nu aș spune că am pierdut-o neapărat. Nimic din ce s-a întâmplat până acum legat de Kuende nu a fost întâmplător, totul a avut un scop. Eram în discuții cu o primă persoană, discuții care au ținut șapte luni fără a se concretiza. A fost unul dintre cele mai grele momente din acești ani, eram toți cu moralul la pământ. Și atunci a venit un moment de disperare în care m-am gândit că proiectul ăsta este doar în capul nostru, poate site-ul la care lucrăm de un an și jumătate și caietele noastre nu erau, de fapt, nimic, doar un vis.

Așa că am făcut un formular. Un chestionar prin care să văd dacă mai are cineva în cap un strop de dorință pentru așa ceva. Am făcut un formular simplu, de șapte întrebări ca să vedem dacă oamenii ar folosi Kuende și dacă sunt interesați să ne lase o adresă de e-mail să îi anunțăm când lansăm. L-am lansat pe Facebook. Ne așteptam la câteva sute, maximum. Într-o săptămână, s-a ajuns la 3.000-4.000 de chestionare completate și peste 2.000 de mailuri în baza de date, feedback, sugestii. De acolo, am luat energia de care aveam nevoie. Dacă nu se întâmpla asta atunci, probabil renunțam toți.

Datorită acestui chestionar, la vreo 10 zile după ce l-am lansat în online, a început să fie menţionat Kuende și în bloguri. Primul post a fost unul mic, la două zile, a apărut pe altul și apoi pe altul, apoi au apărut știri și în publicații din străinătate, fără să cerem nimic. Se vorbea despre Kuende doar ca urmare a chestionarului. Acela a fost un moment decisiv după care am început să primim atenție. Lumea era interesată să investească în Kuende. La acel moment, a debutat colaborarea cu un investitor, al cărui deznodământ a fost şi el destul de trist.

Un al doilea val de discuții fără finalitate?

Ne mutasem, totul părea stabil, am mărit echipa, au venit oameni noi care au renunțat la joburile lor pentru Kuende. Aparent, eu sunt persoana care îi face pe oameni să se îndrăgostească de Kuende și să își regăsească pasiunea fără de care tot ce s-a dezvoltat până acum nu ar fi fost posibil și chiar să renunțe la joburile lor și să creștem Kuende împreună, chiar pe un salariu mai mic. Aveam aprobarea și de la investitor. Bătusem palma pentru șase luni, suma era clară, unda era verde. Gata. Trăiam visul. Am muncit o lună de zile la intensitate maximă, salariul însă nu a venit cu aceeași viteză. A trecut o săptămână, au trecut două… după două luni, nu s-a întâmplat nimic și aveam asupra mea o presiune uriașă, că le datoram unor oameni care au demisionat pentru mine, peste 10.000 de euro. Asta se întâmpla fix acum un an. Era 20 august. Le-am cerut oamenilor un răgaz până la finalul lunii, să îmi vină o idee sau să găsesc o soluție, cumva.

Ca resurse personale la acel moment nu mai aveam absolut nimic, așa că pentru început am încercat să găsesc un job de unde să fac rost de bani să trăiesc de pe o zi pe alta. Și din încercarea asta, am întâlnit un om cu care am stat în mașină o oră de vorbă, despre ce altceva decât despre Kuende, parcursul proiectului și, implicit, punctul în care se afla el atunci. Astfel că în ora aceea deja jobul pentru care eram acolo nu mai era un subiect, ci Kuende. Prin acest om, l-am cunoscut pe asociatul nostru actual. Asta se întâmpla pe 27 august, cu trei zile înainte de deadline-ul pe care îl cerusem echipei.