Mazars recrutează peste 60 de tineri absolvenți și profesioniști cu experiență

Mazars recrutează peste 60 de tineri absolvenți și profesioniști cu experiență

Mazars anunță derularea unei campanii de recrutare în care vor fi angajați peste 60 de tineri, atât proaspăt absolvenți, cât și profesioniști cu experiență. Procesul de recrutare are loc în contextul dezvoltării tuturor liniilor de business și a serviciilor Mazars de audit, consultanță fiscală, consultanță financiară, contabilitate și servicii de salarizare.

René Schöb, Country Managing Partner, Mazars: „Ne aflăm în plin proces de creștere rapidă, în care începem multe proiecte noi.”

Procesul de recrutare vizează tineri absolvenți de studii economice și profesioniști cu cel puțin 3 ani de experiență în domenii relevante pentru pozițiile anunțate. Selecția include mai mulți pași, începând cu o serie de teste profesionale și psihometrice, urmate de un interviu cu un reprezentant de resurse umane și interviul cu managerul echipei pentru care se face recrutarea. Candidații trebuie să vorbească fluent limba engleză, iar cunoașterea limbii germane sau a limbii franceze reprezintă un avantaj.

Andreea Georgescu, Head of HR, Mazars: „Ca parte a campaniei de recrutare, vom participa la târgurile de locuri de muncă și ne vom dezvolta în continuare parteneriatele cu asociațiile studențești și cu universitățile.”

Mazars are 20 de ani de experiență acumulată oferind suport de consultanță marilor investitori care dezvoltă afaceri în România. În ultimii doi ani, Mazars și-a consolidat poziția pe piață în primele 5 firme specializate în audit și consultantă financiară, consultanță fiscală, de contabilitate, salarizare și administrare de personal. Echipa locală este în prezent formată din 150 de profesioniști.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •