Mediul de afaceri începe să se rarefieze. Tu cu cine faci business?

Studiu EY: Liderii de business privesc dincolo de criza si configureaza noi planuri de fuziuni si achizitii

Într-o economie vulnerabilă, pe fondul lipsei investiților pe termen mediu și lung și a instabilității fiscale, multe dintre companii au ales în 2019 să își conserve resursele financiare, mergând pe dezintermediere, iar efectele se vor vedea în slăbirea unor lanțuri comerciale, cu efecte directe în scăderea numărului companiilor și creșterea numărului firmelor închise, a cazurilor de insolvență și faliment, estimează experții de la Sierra Quadrant.

În 2019, economia românească se pregătește de vremuri tulburi. Instabilitatea fiscală, deprecierea cursului euro, criza din piața forței de muncă și limitarea accesului la finanțare s-au tradus într-o scădere semnificativă a apetitului pentru business, ce se va resimți în mod semnificativ din a doua parte a anului, arată o analiză Sierra Quadrant.

,,Primele semne negative se văd deja în sectorul construcțiilor, acolo unde scăderea cererii a determinat înghețarea multor investiții, și în comerț, unde accentuarea blocajului financiar a făcut ca multe firme să intre în dificultate’’, spun experții.

Compania estimează, astfel, că din aceste sectoare vor veni, în acest an, și cele mai multe probleme.

,,Numărul suspendărilor de activitate și al dizolvărilor de companii va continua să crească, din a doua parte a anului, posibil cu 20%, mulți dintre investitori căutând să își protejeze capitalul în fața accentuării provocărilor în economie. Dacă criza economică din 2009 a prins mulți investitori vulnerabili, cu investiții și linii de finanțare asumate, în acest an mare parte dintre ei vor alege să își conserve lichiditățile, în speranța că vor exploata la maximum oportunitățile generate de o potențială nouă criză’’, afirmă analiștii Sierra Quadrant.

Rarefierea mediului de business este confirmată de datele de la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Potrivit datelor ONRC, în 2018 şi-au suspendat activitatea 18.038 firme, în creștere cu 10,12% faţă de anul anterior, iar 34.358 de firme au fost dizolvate, cu 10,13% mai multe decât în 2017. În ianuarie 2019, au fost suspendate 1664 de firme, iar alte 2500 au fost dizolvate.

În acelaşi timp, statistica indică o menținere aproape pe același nivel a numărului firmelor radiate, în jurul nivelului de 80.000 în 2018, și a insolvențelor, în jurul nivelului de 8300. În plus, numărul SRL-urilor nou inființate s-a redus cu peste 4000 anul trecut, la 94.244, fapt care reflectă o descurajare a antreprenoriatului.

Citește și Scopul susține mijloacele, în afacerile bazate pe valori

  •  
  •  
  •  
  •  
  •