În așteptarea rezultatelor…

Dacă vă uitați pe LinkedIn sau pe orice platformă de recrutare, veți vedea că CV-urile din toată lumea sunt mai pline de rezultate decât declarațiile fiscale.

Numai că există două fețe ale unui rezultat. Ce înseamnă o creștere de 10% pe an? Sau un profit de 15%? Sau o cotă de piață de 7%? Este mult sau puțin? Răspunsul etern: depinde. Așa cum frumusețea este în ochiul privitorului, rezultatul este în așteptarea evaluatorului. Dacă am bugetat o creștere de 50% și am realizat doar 30%, nu e bine. Dacă cifrele trimestriale, oricât de impresionante, sunt puţin sub așteptările analiștilor, cotația la bursă scade instantaneu.

Prea des, de când cu criza, am văzut așteptări nerealiste. Așteptări încurajate cu bună știință de așa-ziși manageri care promit imposibilul, pentru că asta vor cei de sus –  acționari, investitori sau finanțatori – să audă. Care este istoria marilor insolvențe din economia românească? Așteptări uriașe, finanțatori optimiști, resurse alocate pe măsură, rezultate mai puțin extraordinare, credite neperformante. Așa că, dacă puteți, fiți realiști. Și evitați din răsputeri planuri și așteptări elucubrante care mai țin managerul în funcție un semestru sau două, dar riscă să ducă firma în faliment.