“Nu mă mai regăsesc”…

Cred ca se cuvine o asumare putin diferita a propriei persoane si a propriilor decizii

… Am auzit mulți oameni spunând asta. Până de curând, o auzeam la oameni trecuți de 40 de ani – oameni care au lucrat mai mulți ani în firme mari, s-au dezvoltat și au ajuns într-o fază de „criză existențială”. Este în firea lucrurilor ca, din când în când, să punem sub semnul întrebării cursul vieții noastre, pentru că avem câteva anxietăți fundamentale. Acestea sunt legate de sensul vieții și de nevoia de a ști că lași ceva în urmă; de singurătate și de nevoia de conexiune cu ceilalți, de libertate și de nevoia de a fi stăpâni pe propriul destin, antreprenori, de a avea independență.

Dar de ceva vreme, încep să aud tot mai des acest „nu mă mai regăsesc” și la oameni de treizeci și ceva de ani. Și mă întreb care sunt cauzele.

Poate că ajung mai repede la acea criză existențială, poate că s-au transformat mai multe în corpul nostru, influențându-ne felul în care gândim și simțim (de exemplu, o prietenă medic îmi spunea că au loc schimbări hormonale mari la femei, iar acestea le afectează deciziile de a începe viața sexuală, de a avea copii sau vârsta la care se instalează menopauza etc.).

Poate că viteza cu care se schimbă unele lucruri în jur ne face să nu mai avem răbdare cu noi și cu timpul nostru.

Poate că presiunea pe care schimbările din jur o pun asupra companiilor face ca managementul acestora să ceară mai multe de la oameni; gradul de încărcare la serviciu a devenit atât de mare, orele lucrate atât de multe, încât oamenii ajung repede să „ardă la două capete”, să ajungă repede în „burn out”.

Sigur, există și oameni care vor să facă puțin și să primească mult, dar cred și sper că situațiile de genul acesta sunt mai degrabă izolate.

De același autor: Pe tine cine te emoționează, ce îți impune respect?

Însă cei mai mulți dintre noi vrem să avem o contribuție semnificativă, să facem ceva de care să fim mândri, să avem rezultate bune, să fim apreciați și să ne simțim mândri și mulțumiți, la finalul zilei.

Cel mai mult se plâng de sindromul “neregăsirii” oamenii din companiile multinaționale (ce e drept, ei sunt și mult mai mulți). Nu am lucrat într-o firmă multinațională; am colaborat însă, ca furnizor, cu acest tip de companii, în ultimii 21 de ani. Am văzut multe firme, multe situații, multe schimbări. Caracteristic acestor firme este faptul că și-au dezvoltat oamenii. Iar dacă aceștia au ajuns la nivelul actual, este și pentru că cineva a văzut ceva în ei, a investit în ei. De aceea, mi se pare nedrept să “arunce cu noroi” în organizația care le-a susținut dezvoltarea sau să invoce faptul că nu se mai regăsesc în ea.

Ceea ce propun eu față de astfel de poziționări este schimbarea perspectivei. Cred că se cuvine o asumare puțin diferită a propriei persoane și a propriilor decizii.

Partea bună, atunci când lucrezi într-o firmă – mare sau mică-, este că atunci când lucrurile nu merg, poți să dai vina pe alții (de obicei, pe manager, pe strategie, pe acționari etc.). Dar când ești doar tu cu tine, nu mai ai pe cine da vina. Totul se întâmplă datorită și din vina ta.

(Foto: youarelee, www.flickr.com)

Georgeta Dendrino, Managing Partner, Interact

Georgeta Dendrino este Managing Director al Interact, companie de training și consultanță, cu o prezență de 20 de ani pe piața din România. Georgeta este absolventă a programului Executive Master in Coaching and Consulting for Change de la INSEAD si a EMBA la ASEBUSS. Pe lângă implicarea sa în proiecte de dezvoltare și implementare a strategiei, ea oferă programe de Executive Coaching pentru clienții Interact  din România și din alte țări; este, de asemenea, Executive Coach în proiectul Cartier Women’s Initiative Awards.