Suntem deciziile pe care le luăm

Suntem deciziile pe care le luăm

Ne dezvoltăm capacitatea de a lua hotărâri pe măsură ce evoluăm ca oameni. Practic, deciziile apar odată cu discernământul şi conştiinţa de sine. Această abilitate, dobândită treptat, începe de la un moment dat să depăşească nivelul interesului personal.

Când actul decizional ajunge să aibă impact asupra unor grupuri mai mari sau mai mici de oameni, să determine evoluţii ale unor business-uri într-o direcţie sau alta ori să influenţeze sensul unor acţiuni economice, avem deja de-a face cu lideri.

Decizia este apanajul conducătorilor, al celor puşi să hotărască în numele şi cu autoritatea funcţiei deţinute în ierarhia organizaţiei. Iar frumuseţea luării de hotărâri rezidă în aceea că nu seamănă una cu alta, că fiecare îşi are particularităţile sale, precum amprenta sau ADN-ul umane. De unde şi nevoia de a le aborda diferit, specific. Altfel spus, oricâte decizii ar avea de luat un manager pe parcursul unei zile şi chiar dacă ar avea în spate ani în şir de expunere de acest fel, tot nu şi-ar putea permite să decidă cu „ochii închişi” sau fără să clipească. Fiecare situaţie în parte presupune măcar o variabilă modificată, oricât ar fi ea de discretă în ecuaţie. Spre exemplu, este nevoie de o nouă comandă de materii prime, directorul cu aprovizionarea a mai lucrat cu furnizorul respectiv, calitatea produsului a rămas aceeaşi, totul pare rutină, dar… Se anunţă înrăutăţirea vremii, două săptămâni de ninsori abundente şi vânt. Transportul cu tirul devine riscant. Trenul are altă rută şi nu aduce marfa la platforma fabricii, ceea ce generează alte termene şi alte costuri… Ce alternativă merită aleasă?

Sau ce face un organizator de turneu dacă în a treia ţară unde sunt programate concerte izbucnesc nişte conflicte sociale, ameninţând să degenereze în mişcări de stradă, concentrate în zona centrală a Capitalei, unde se află şi stadionul?

Dincolo de particularităţi, se poate totuşi vorbi despre un algoritm care favorizează actul decizional. Acesta ar cuprinde şase paşi: crearea unui context potrivit luării de hotărâri, căutarea de soluţii alternative, evaluarea acestora (riscuri, consecinţe, fezabilitate), decizia propriu-zisă, verificarea, comunicarea şi implementarea ei. Important de subliniat aici este faptul că prima etapă conţine, în principal, activitatea de colectare şi revizuire a informaţiilor, fără de care nici un lider nu-şi poate permite să decidă ceva.

Cât durează această etapă, cât de detaliate sunt datele solicitate şi cum sunt ele valorificate pentru a face un tablou cât mai limpede al situaţiei sunt aspecte ce depind de la decident la decident. Unii îşi fac un titlu de glorie din uşurinţa cu care tranşează lucrurile. Când, peste două săptămâni, se văd nevoiţi să-şi recunoască pripeala, se hotărăsc din nou foarte repede, cu naturaleţe şi încredere neştirbită în sine, să schimbe macazul. Alţii, mai reflexivi, îşi iau mai mult timp de gândire, cu speranţa, dar şi cu vanitatea că au cântărit toate elementele cu posibil impact şi că decizia lor este perfect argumentată. Şi în prima, şi în a doua categorie de decidenţi, pot apărea costuri (a se citi pierderi)… Dar experţii în decizii susţin unanim că indecizia costă, oricum, mai mult decât o decizie proastă.

Mai contează în cadrul procesului, fireşte, şi amploarea sau „greutatea” deciziei. Nu e la fel de uşor să anunţi că petrecerea de Crăciun a angajaţilor nu va mai avea loc anul acesta sau că ai votat pentru deschiderea unui nou punct de lucru la Baia-Mare. Ca să nu mai vorbim despre decizia de a renunţa la câteva zeci sau sute de oameni, din cauza reducerii activităţii… Se poate spune cu îndreptăţire că luarea de decizii este un sport cu multă adrenalină.

Adesea auzim antreprenori, directori de organizaţii sau departamente ­plângându-se de lipsă de timp şi de stresul de a fi veşnic întrerupţi pentru consultări. Celor care se recunosc în genul acesta de probleme li se recomandă să evalueze cât mai onest şi realist cu putinţă în ce măsură deleagă celor din echipa lor responsabilitatea, dar şi autoritatea deplină de a lua decizii… Pentru că, dacă vrei să deţii controlul întregii afaceri şi monopolul decizional, trebuie să fii pregătit să plăteşti un preţ. Simptomele de mai sus pot fi acest preţ. Deci?