Articol de: Rodica Nicolae
Trebuie să știți că Nicholas Carr este un împătimit al tehnologiei. Din 1986, când și-a luat primul Macintosh, și până astăzi, când are conturi pe MySpace, Facebook, Digg și Twitter, a trecut prin toate. Dar de prin 2007, a început să observe nu numai că petrecea tot mai mult timp “holbându-se” în monitor, nu numai că devenea tot mai dependent de site-urile și serviciile de pe net, dar și că i se schimba creierul: “Era flămând. Cerea să fie hrănit așa cum îl hrănea netul – și cu cât înghițea mai multă hrană, cu atât foamea sporea. Chiar și atunci când nu eram lângă computer, tânjeam să-mi verific emailul, să clickez pe linkuri, să fac ceva Googling. Voiam să fiu conectat.”.
Astăzi, la doar câțiva ani de la momentul acestei mărturisiri, chiar și foamea asta ne este deja satisfăcută de dispozitivele mobile. Putem fi tot timpul conectați! Deci, consumul de internet și consecințele lui ating dimensiuni aproape imposibil de estimat. Și nu este vorba doar despre cantitate, ci și despre calitate. Să luăm un exemplu: hyperlink-urile. Ele ajung să ne distragă atenția, deși menirea lor inițială este aceea de a ne îmbogăți informația. Drept urmare, “atașamentul nostru față de un anumit text devine mai firav, mai pasager”. Același rol ingrat îl joacă și căutările pe net, combinațiile multimedia de pe un singur ecran. Informația este fragmentată, trunchiată, diversă, iar creierul nostru își schimbă deprinderile intelectuale, uitând de gîndirea de tip liniar: “Mineritul de suprafață în căutarea conținutului relevant ia locul excavării lente a sensului”. De unde și titlul cărții… Superficialii…
Dacă așa stau lucrurile, mă întreb câți dintre voi au ajuns cu lectura recenziei mele până aici?!
