Apple a anunţat că Jeff Williams va fi viitorul său COO, iar Johny Srouji va intra în top management ca Senior Vice President pentru divizia Hardware Technologies. Phil Schiller, Senior Vice President Worldwide Marketing, va avea un rol extins care va include şi conducerea App Store pentru toate platformele Apple. Potrivit site-ului companiei, www.apple.com, Tor Myhren se va alătura echipei Apple în primul trimestru din 2016, ca Vice President Marketing Communications, urmând să-i raporteze lui Tim Cook, CEO.
Jeff s-a alăturat companiei Apple în 1998 ca lider global pe achiziţii, iar din 2004, a fost numit vicepreşedinte pe operaţiuni. Începând din 2010, a supervizat întreg lanţul de furnizori, service şi suport, precum şi activităţile de responsabilitate socială. Jeff a jucat un rol-cheie în procesul de lansare a Apple pe piaţa telefoanelor mobile, cu iPhone.
Cu studii făcute la Technion, Institutul de Tehnologie din Israel, Johny a intrat în echipa Apple în 2008, pentru a superviza dezvoltarea A4, primul procesor Apple proiectat pe un chip.
Având atribuţii sporite pentru App Store, Phil Schiller se va concentra pe strategia de extindere a ecosistemului Apple pentru clienţii utilizatori de iPhone, iPad, Mac, Apple Watch sau Apple TV. Phil conduce acum aproape toate direcţiile de dezvoltare ale Apple, în plus faţă de responsabilităţile sale de marketing.
Tor Myhren vine în Apple după ce a lucrat la Grey Group, în calitate de Chief Creative Officer şi Preşedinte Grey New York. Sub conducerea sa, Grey a primit titlul „Adweek’s Global Agency of the Year” şi în 2013 şi în 2015. În noua sa poziţie, Tor va răspunde de advertising şi va coordona toate eforturile creative, de la video, grafică şi web design, până la ambalaje sau expunere la raft. Tor îi succede lui Hiroki Asai, care a anunţat recent că se va retrage din activitate, după cei 18 ani petrecuţi în Apple în funcţii de graphic design, marketing şi comunicare.
Despre Apple
Apple a revoluţionat tehnologia personală prin introducerea Macintosh, în 1984. Astăzi, Apple este lider mondial în inovaţie, cu iPhone, iPad, Mac, Apple Watch şi Apple TV. Cele patru platforme software — iOS, OS X, watchOS şi tvOS — generează experienţe unice în utilizarea tuturor dispozitivelor Apple. Lor li se adaugă serviciile App Store, Apple Music, Apple Pay şi iCloud. În Apple lucrează, la ora actuală, 100.000 de oameni.
(Foto: Justin Ruckman, www.flickr.com)












