”Business Diplomacy Conference”: Cum te poate ajuta diplomația să anticipezi riscurile și să exploatezi noi oportunități de business

Business Diplomacy Conference 2017, Cum te poate ajuta diplomatia sa anticipezi riscurile si sa exploatezi noi oportunitati de business

Bursa Română de Afaceri, în parteneriat cu Centrul de Strategii Aplicate, organizează pe data de 9 noiembrie 2017, ora 09:00, la Hotelul Sheraton din Bucureşti, Piaţa Romană, cea de-a doua ediţie a ”Business Diplomacy Conference”.

Participanții la eveniment vor afla, de la cei 20 de speakeri (diplomaţi, oameni de afaceri şi experţi în relații internaţionale români şi străini), ce metode şi tehnici diplomatice pot folosi pentru a exploata noi oportunităţi de business într-un mediu global aflat în continuă schimbare, dar şi cum să anticipeze riscurile şi piedicile care le pot încetini ori bloca dezvoltarea afacerii.

Business Diplomacy Conference se adresează reprezentanților mediului de afaceri, dornici să-și îmbunătățească capacitatea de a anticipa noile provocări și de a exploata oportunitățile de afaceri (manageri de companii multinaționale, antreprenori și oameni de afaceri, decidenți din companii), dar şi diplomaților și altor experți în relații internaționale, precum și categoriilor profesionale interesate de sinergiile dintre diplomație și business. Nu în ultimul rând, evenimentul este recomandat tinerilor aflați în explorarea de noi orizonturi profesionale.

Participanții vor înțelege cum se poate vedea lumea dincolo de aparențe, prin „ochelarii diplomatului” special educat pentru a soluționa situații critice și a dezvolta relații într-un mediu global caracterizat prin Volatilitate, Incertitudine, Complexitate și Ambiguitate, aceasta devenind noua normalitate. Paradigmele de business se schimbă rapid, fiind sensibil influențate de către factori geo-politici, tehnologici și economici, care nu mai țin doar de elementul național, iar aceste schimbări generează atât amenințări, cât și oportunități pentru companii.

Pentru a opera sustenabil și a-și proteja interesele pe piețe, companiile trebuie să-și dezvolte competențe interne care să le permită crearea, cultivarea și managementul relațiilor de nivel înalt, cu grupuri de interese internaționale, factori guvernamentali, neguvernamentali și privați, influenți și relevanți pentru activitatea companiei. Acest fapt necesită un mod de a fi: de a vedea, analiza, planifica și acționa, uneori în condiții ostile, iar diplomația oferă oamenilor de afaceri cu viziune multe din uneltele și metodele necesare pentru a reuși.

Taxa de participare este de:

  • 54 euro + TVA pentru cei care se înscriu până la data de 8 Octombrie 2017;
  • 79 euro + TVA pentru rezervările din perioada 9-22 Octombrie;
  • 99 Euro + TVA pentru cei care se înscriu ulterior.

Toți cei interesați de Conferință pot contacta organizatorii la numărul de telefon 021-266.56.77 sau pot găsi detalii și își pot rezerva încă de pe acum locul prin intermediul site-ului evenimentului, care permite plata on-line cu cardul, PayPal sau transfer bancar.

BURSA ROMÂNĂ DE AFACERI este o platformă complexă de intermediere și consultanță în afaceri din România, cu acces la piața internațională, parteneri de afaceri, investitori străini, oportunități de afaceri. Facilitează internaționalizarea companiilor românești, investițiile private de capital, realizarea de parteneriate de afaceri, joint-ventures în țară și în străinătate, dezvoltarea și / sau restructurarea afacerilor, vânzarea și cumpărarea de afaceri la cheie.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Global Vision si BlackCab și al partenerilor media: Ziare.com, News24, Femei In Afaceri, PRbox, Manager Express, Business24, Financiarul.ro, Intervio si Canal33

  •  
  •  
  •  
  •  
  •