Bulgaria așteaptă antreprenori români (I)

Bulgaria asteapta antreprenori romani

Deși este o țară mai mică decât România și, implicit, o piață mai mică pentru produsele și serviciile românești, potențialul de creștere în multe dintre industrii este ridicat. Bulgaria are un sistem de învățământ structurat foarte asemănător cu cel românesc, care produce în fiecare an un număr mare – comparativ cu numărul de locuitori – de absolvenți pregătiți să intre în piața muncii. În anumite industrii, Bulgaria este văzută ca o țară cu potențial ridicat de către investitori și aici dau doar două exemple: industria de IT&C și industria de outsourcing.

Ce oportunități regionale oferă Bulgaria?

Un alt diferențiator față de România este dat de faptul că în Bulgaria mediul de afaceri este mult mai centralizat, existând 5-6 regiuni mai dezvoltate în frunte cu Sofia, și o serie întreagă de regiuni a căror dezvoltare, mai ales industrială, a stagnat după 1990 sau chiar a regresat. Asta face ca în anumite zone ale țării să existe încă mână de lucru calificată, usor îmbătrânită, care dorește să rămână activă, dar nu are posibilitatea să o facă. În astfel de regiuni, investitorii sunt priviți ca soluții pentru societatea locală și ajutați în implementarea și dezvoltarea proiectelor atât de către administrația locală / regional, cât și de către cea guvernamentală. Pentru români, nordul Bulgariei și mai ales zona Vidinului (oficial, cea mai săracă regiune din UE), unde există încă o importantă comunitate românească, poate reprezenta o soluție puțin costisitoare pentru industriile de producție și procesare, având și avantajul proximității de țară și al noului pod peste Dunare de la Vidin-Calafat.

Toate acestea sunt argumente pentru a lua în considerare Bulgaria ca destinație potențială de investiții și / sau dezvoltare a companiilor românești antreprenoriale, care doresc să-și extindă activitatea în regiune. Mai mult decât atât, din punctul nostru de vedere, Bulgaria reprezintă poarta de intrare a companiilor românești în Balcani, datorită poziției neutre în conflictele zonale din ultimii ani, a asemănărilor culturale între Bulgaria și restul țărilor balcanice și mai ales al limbii vorbite care face comunicarea mai simplă și eficientă.

Concluzia este că, în calitate de oameni de afaceri cu dorința continuă de a extinde activitatea companiilor noastre trebuie să ne uităm mai atent la vecinii noștri din sudul Dunării și să luăm în considerare potențialul de cooperare între cele două țări, care nu poate decât să aducă avantaje competitive pentru toți cei implicați, crescând puterea de negociere cu terții și capacitățile de producție, inovație și resurse umane.

(Foto: decar66, www.flickr.com)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •