Provocarea ocupării unui post vacant pentru o poziție de middle sau top management

Recrutarea din exterior este unul dintre cele mai costisitoare procese, iar opțiunile pentru găsirea unor persoane din interiorul companiei sunt, de obicei, limitate. La acestea se adaugă și faptul că evaluarea candidaților pe baza interviurilor, a CV-ului și a recomandărilor se dovedește de multe ori a nu fi atât de precisă încât să garanteze aducerea “omului potrivit la locul potrivit”.

În general, pentru ocuparea pozițiilor de middle și top management se folosesc două metode: agenții de headhunting și evaluarea potențialului intern.

Dar una dintre cele mai naturale metode de a asigura pozițiile de middle și top management pe termen lung devine cea bazată pe identificarea din timp și pregătirea persoanelor cu potențial din interiorul organizației. Definirea planului de succesiune ar trebui să fie primul pas, iar odată ce așteptările sunt clare, organizația poate folosi mai multe moduri de a identifica succesorii potriviți pentru pozițiile-cheie.

Centrul de Evaluare și Dezvoltare este cea mai eficientă metodă de identificare și dezvoltare a noilor lideri, pentru că folosește multiple tehnici de evaluare și mai mulți observatori specializați (atât din interiorul companiei, cât si din afara acesteia) care examinează în detaliu tipurile de comportament relevante și potențialul de dezvoltare al oamenilor.

Centrul de Evaluare și Dezvoltare creează o replică a mediului de lucru real, care permite participanților să se confrunte cu situații întâlnite în activitatea de zi cu zi, în timp ce echipa de observatori compară comportamentul și competențele participanților, în timp real.

Centrul de evaluare poate fi efectuat pentru candidații aflați pe lista scurtă primită de la agenția de headhunting, astfel încât să se afle cine s-ar potrivi mai bine în organizație. În același timp, se pot face centre de evaluare cu angajații proprii când avem nevoie de:

  • promovarea pe un loc vacant;
  • găsirea de candidați potențiali a fi incluși în succession planning sau
  • depistarea necesităților de training și dezvoltare.
  •  
  •  
  •  
  •  
  •