Ce îi reţine pe angajatori
Bugetele de salarizare şi specializarea sunt principalele motive pentru care angajatorii stau departe de cei cu vârsta de peste 40 de ani, mai este de părere Nicoleta Radu.
„Un om la această vârstă are alt statut socio-profesional şi, în consecinţă, are nevoie de un venit minim care să-i asigure un trai alături de familie mai mult decât decent. Mai ales dacă are şi copii”, explică lectorul CEP.
Al doilea motiv, specializarea, este dat de faptul că fie ştie să profeseze doar pe anumite procese, fie este foarte calificat. În ambele situaţii, se află la mijloc, arată Radu.
Un alt factor ar mai fi, potrivit aceluiași specialist, şi lipsa unei strategii de resurse umane în organizaţii unde această funcțiune este externalizată în întregime pentru activităţi fiscal – contabile şi deci, nu există.
Prejudecăţile despre motivare şi dedicare
Floriana Enescu, Managing Director Qualia, consideră, la rândul său, că motivul principal pentru care cei peste 40 de ani îşi găsesc cu greu un job sunt prejudecăţile, uneori întemeiate, referitoare la motivaţia şi dedicarea acestora.
“O persoană trecută de 40 de ani nu mai pune cariera pe primul plan, De aceea, dacă au de ales, angajatorii preferă angajaţi mai tineri”, explică Floriana Enescu. Deşi există excepţii, din punctul său de vedere, lipsa țelurilor este un impediment important. “Probabil şi din cauza imaginii care s-a creat, majoritatea persoanelor trecute de 40 de ani nu mai au scopuri legate de carieră, sunt mult mai statice”, continuă Enescu.
Pe de altă parte, aceasta menţionează că, la 40 de ani, o persoană este formată din punct de vedere profesional şi poate aduce cu adevărat valoare unei companii.












