Despre încredere, etic și cunoaștere tacită, cu Horia Roman Patapievici

Trei conferinte despre ”Cum sa conduci ca sa construiesti Increderea”, sustinute de filosoful si scriitorul Horia Roman Patapievici

Sub conceptul Întâlnirile ERUDIO, în zilele de 4, 12 și 20 iunie 2019, la sediul Maastricht School of Management, va avea loc o serie de trei conferințe despre ”Cum să conduci ca să construiești Încrederea”, susținute de către filosoful și scriitorul Horia Roman Patapievici.

Dacă prima conferință a avut ca subiect central încrederea, care face posibilă prosperitatea, cea de-a doua întâlnire, care va avea loc săptămâna viitoare, pe 12 iunie, de la ora 16.00, la sediul Maastricht School of Management (Bd. Dacia 99, et.3), va aduce în discuție „eticul”. Scopul este acela de a obține o anumită claritate intelectuală în privința problemelor etice. Ne punem întrebarea: ce trebuie făcut pentru ca prosperitatea să revină? Confucius spunea că ar trebui rectificate cuvintele, în sensul readucerii lor în matca adevărului care le caracterizează. Pe de altă parte, Wittgenstein reformulează și spune că etica se ocupă cu ceea ce este de valoare, apoi afirmă că „nici o judecată de valoare absolută nu poate fi construită pornind de la judecățile de fapt. Valoarea absolută nu este un fapt, este întotdeauna transcendentă”.

Principiul moral cel mai general este așa-numita ”regulă de aur”, care constituie, pentru unii, principiul moralei universale: „tratează-i pe alții așa cum și tu ai vrea să fii tratat de ei”. Dar esența relației cu semenii noștri este data de „cooperare și conflict”, luate împreună. Cooperarea nu pune în criză regula de aur, însă conflictul, da. Așa încât, regula de aur va fi reformulată din perspectiva conflictului.

Și, în fapt, ce mă împiedică să fac ce vreau?

Sunt doar câteva întrebări la care vom încerca să aflăm răspunsul în cadrul celei de-a doua conferințe, Eticul.

Mai multe detalii despre conferințe pe: http://www.erudio.ro/ro/erisma/intalnirile-erudio-seria-i/

Pentru înscriere, contactați-ne la contact@erudio.ro sau 0744 703 963