Investiţiile în roboţi au atins o valoare record de 16,5 miliarde dolari în 2018

Futorologul Gerd Leonhard, despre roboti si industria viitorului, la Bucuresti

Vânzările de roboţi ar urma să înregistreze un salt de 39% în 2022 comparativ cu 2018, în condiţiile în care anul trecut investiţiile globale în roboţi au atins o valoare record de 16,5 miliarde dolari, potrivit unui raport elaborat de World Robotics şi citat de Bloomberg.

Un număr total de 2,4 milioane de roboţi industriali operează în prezent în fabricile din întreaga lume, în creştere cu 15%. Peste 420.000 de roboţi au fost instalaţi anul trecut, o cifră care este aşteptată să crească la 584.000 în anul 2022. Comparativ, în anul 2013 au fost instalaţi doar 178.000 de roboţi, scrie Agerpres.ro

Peste o treime din numărul total de roboţi au fost instalaţi în China, iar împreună primele cinci ţări (China, Japonia, Coreea de Sud, SUA şi Germania) controlează 74% din piaţă. Investiţiile Chinei în roboţi au atins 5,4 miliarde dolari anul trecut.

Citește și: Roboții ar putea înlocui 20 de milioane de angajați la nivel mondial până în 2030

„Am văzut o performanţă dinamică în 2018 cu un nou record de vânzări, chiar dacă principalii clienţi pentru roboţi, industria auto şi cea electrică-electronică, au avut un an dificil. Războiul comercial dintre SUA şi China generează incertitudine la nivelul economiei globale, iar clienţii tind să amâne investiţiile”, a declarat Junji Tsuda, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Robotică.

Când vine vorba despre densitatea roboţilor, adică numărul de roboţi la fiecare 10.000 de angajaţi în sectorul manufacturier, Singapore şi Coreea de Sud au un avantaj considerabil în producţia industrial înalt automatizată cu 831 şi respectiv 774 de roboţi la fiecare 10.000 de angajaţi în sectorul manufacturier. China este abia pe locul 20, devansată de ţări precum Suedia, Danemarca sau Italia, cu 140 de roboţi la fiecare 10.000 de angajaţi în sectorul manufacturier.

Citește și: Sondaj: Ce joburi cred românii că nu pot fi înlocuite niciodată de roboți

  •  
  •  
  •  
  •  
  •