„Echipa câştigătoare vâsleşte în sincronie; fiecare canotor loveşte puternic cu vâsla, dar în armonie cu ceilalţi, ghidaţi de un cârmaci, care are responsabilitatea de a da ritmul”, (Kaplan si Norton, 2006). Iată o metaforă interesantă pentru orientarea către performanţă organizaţională. Citatul face referire la competiţia tradiţională de canotaj de pe râul Charles care separă Boston de Cambridge.
După toate aparenţele, cheia succesului canotorilor nu constă în forţa muşchilor sau în ideile lor individuale despre cum poate fi câştigată cursa, ci în efectul de sinergie generat atunci când există un nivel optim de cunoştinţe individuale despre vâslit, energie individuală şi putere dovedită în timpul cursei, dar şi motivarea individuală intrinsecă pentru a câştiga.
Toate acestea favorizează alinierea eforturilor făcute de canotori, într-o coordonare perfectă şi în ritmul decis de cârmaci.
Silvia Bogdan
Consultant Interact
