Articol de: Laura Solomonescu, Business Development Manager, Interact
Am participat de curând la o conferinţă, în cadrul căreia un expert în branding personal a susţinut o mini-prezentare pe tema reputaţiei. Persoana (de care nu mai auzisem, deşi muncesc într-un mediu destul de expus la „experţi”) părea foarte sigură pe ceea ce spunea, slide-urile erau foarte amuzante, prezentarea a cuprins poveşti (chiar dacă nu personale) şi, per ansamblu, a fost bună. La sfârşit, am fost „provocaţi” să lucrăm la construcţia brandului personal în fiecare zi. În zilele următoare conferinţei, m-am tot gândit la provocarea primită şi la prezentatoare.
Aşteptări neîmplinite
Modul de prezentare a fost foarte bun. Părea sincer pasionată de subiect. Părea că cercetase ceva pentru acele slide-uri. Părea că citise despre acele personalităţi pentru a le da ca exemplu. Cu toate acestea, nu m-a convins. Nu mai ţin minte cum o chema sau cum se numea firma pe care o reprezenta. Este acest aspect semnificativ? Nu ştiu. Cert este că am rămas nelămurită de ce ai vorbi despre ceva pentru care tu, personal, nu ai exemple, mai ales când vine vorba despre brandul personal? Aşteptarea mea (înţeleg că greşită) era ca cel care vine ca expert în domeniu să-şi fi construit propria reputaţie şi să ne poată da exemple personale. Aşteptarea mea era să fi auzit măcar o dată despre acel expert, să mă fi convins că el merită să fie acolo, şi nu altcineva. Neîntâmplându-se asta, mi-am pus o întrebare esenţială: Cum poţi vorbi despre brand personal când tu însuţi nu eşti recunoscut pentru asta?
Am început să citesc despre alţi experţi în branding personal şi am realizat că mulţi dintre ei au pregătire în comunicare, mar-keting, ştiinţe politice etc. Puţini sunt însă cei care au o reputaţie puternică şi consolidată de fapte, nu de vorbe.
Ce este, de fapt, reputaţia?
Am căutat apoi să înţeleg ce este, de fapt, reputaţia. Dacă vreţi, definiţia reputaţiei ar putea fi: părerea publică (favorabilă sau nefavorabilă) despre cineva, felul în care cineva este cunoscut sau apreciat. Prin urmare, tu trebuie să fi făcut nişte lucruri, iar lumea să te ştie pentru ele. Reputaţia, în acest caz, este suma acţiunilor tale, precum şi suma părerilor celorlalţi despre tine, în timp ce brandul personal reprezintă ceea ce îţi propui să construieşti, pentru ca apoi, voluntar şi conştient, să faci acele acţiuni care să ducă la apariţia lui şi, probabil, la menţinerea lui.
Există, cred, persoane care au o reputaţie şi un brand personal solid fără să fi analizat şi lucrat pentru asta.
În acest articol, mă voi referi, mai degrabă, la reputaţia care vine ca recunoaștere a unor fapte.
Cred cu tărie în reputaţie. Ea, ca şi încrederea, necesită timp şi se câştigă greu. Poate tocmai de aceea este atât de preţioasă. În cadrul profesional, reputaţia este esenţială. Este, poate, cartea ta de vizită. În companiile foarte mari, este dificil ca toţi oamenii să se cunoască între ei sau să interacţioneze direct.
De multe ori, canalele de comunicare sunt virtuale, ceea ce presupune un grad de dificultate şi un oarecare subiectivism al interacţiunilor. De multe ori, avem de-a face cu colegi pe care, poate, nu i-am văzut niciodată, dar cu care colaborăm prin telefon / e-mail / chat. Nu ştim multe despre ei, poate doar câteva lucruri de pe intranet, dar ştim cum vorbesc cu noi, rapiditatea cu care ne sar în ajutor sau soluţiile creative cu care vin atunci când e nevoie.
Depinde în ce măsură faci ceea ce spui că faci
Reputația poate fi creată dintr-o singură interacţiune pe care o ai cu anumiţi oameni. Apoi, ei vor lucra mai departe la reputaţia ta. Vor povesti altora şi astfel, în curând, oameni cu care nu ai vorbit niciodată vor veni să-ţi ceară ajutorul. Sau nu. Depinde de ceea ce faci. Depinde în ce măsură faci ceea ce spui că faci.
În weekend-ul trecut, am fost la nişte cunoştinţe în vizită. Fetiţa lor de cinci ani a venit să-i roage să o lase să se uite la desene animate, aşa cum îi promiseseră. Mare mi-a fost surpriza să o aud pe mama fetiţei spunându-i : „Dacă îţi strângi şi jucăriile de pe hol, te las la desene”. Fetița, supărată (înţelegeam că mai avusese de făcut şi alte lucruri), i-a replicat: „Ce mai trebuie să fac ca să mă laşi să mă uit la desene? M-ai minţit că, dacă mănânc banana, mă laşi, apoi mi-ai zis că trebuie să strâng şi jucăriile… deci, câte trebuie să mai fac, ca să ştiu?”. M-a amuzat copios dialogul şi m-am gândit că reputaţia mamei va fi pentru o perioadă lungă de timp cea de neserioasă sau, şi mai rău, de mincinoasă.
Gândiţi-vă cum se întâmplă la birou. De câte ori amânăm un termen-limită sau revenim peste ce am promis că facem, ne construim, într-un mod pozitiv sau nu, reputaţia. O reputaţie negativă este foarte uşor de realizat, în timp ce aceea pozitivă cere eforturi, câteodată constante, pentru o perioadă mai mare de timp. Oamenii sunt mai înclinaţi să vadă partea negativă decât cea pozitivă.
Reputaţia se câştigă greu şi se pierde uşor
Un client foarte drag mie îmi povestea cu tristeţe o situaţie de la birou. În calitate de director general, avusese şedinţa cu acţionariatul companiei, în cadrul căreia hotărâseră ca printre acţiunile strategice pe următorii doi ani să fie şi scăderea costurilor sau ţinerea lor sub un control mai strict. Angajaţii se bucurau să aibă la dispoziţie sucuri de multe feluri, dulciuri şi snacks variate, zece tipuri de cafea, ceai şi tot aşa. Una dintre primele decizii de scădere a costurilor a fost şi reducerea acestor bunătăţi. Nu vă închipuiţi că de a doua zi nu au mai avut decât apă şi cafea, nu! Clientul meu a făcut un sondaj intern şi a ajuns la o listă scurtă de două tipuri de suc şi trei tipuri de cafea /ceai, precum şi dulciuri. Astfel, a redus oferta largă şi a scăzut şi costurile. Angajaţii au fost foarte supăraţi: „Şefu’ s-a schimbat. Nu-i mai pasă de noi”.
M-a supărat tare mult povestea, pentru că ştiu de opt ani această organizaţie şi cunosc multe dintre acţiunile directorului general. Ştiu că multe dintre şedinţe erau ţinute la munte, ca să îi detensioneze pe angajaţi. Ştiu că petrecerile de Crăciun erau şi cu familiile, pentru ca angajaţii să se simtă bine şi să creeze o comunitate. Sunt multe exemple care i-au construit acestui om reputaţia de „şef bun, căruia îi pasă într-adevăr de oameni”. Dar iată că a fost nevoie de o singură acţiune care să-i strice reputaţia.
Şi atunci, vă întreb: De ce este nevoie ca să avem o reputaţie solidă pozitivă? Cum ne asigurăm că nu este atât de sensibilă şi cum o menţinem în timp? Ce putem face pentru a o repara sau pentru a o proteja?
Voi ce-aţi face?
Alte articole scrise de către Laura Solomonescu: Doar prin poveşti ajungi la oameni
