Miruna Macsoda este noul Managing Director al Rusu+Borțun Cyber Growers

Cu peste 11 ani de experiență în industria de marcomm din România, printre care în agenții precum Mercury360, FCB și DDB, Miruna Macsoda preia conducerea agenției de digital Rusu+Bortun Cyber Growers din postura de Managing Director.

“Unul dintre motivele pentru care am ales digitalul este faptul că se bazează pe cifre, este foarte ușor măsurabil și controlabil. Prin urmare, performanța este în strânsă legătură cu reputația. Între organic și plătit, noi suntem aceia care trebuie să generăm mult organic, iar asta cere focus, cantitate și calitate,” a declarat Managing Directorul Rusu+Borțun Cyber Growers.

Macsoda este parte din echipa Rusu+Borțun încă din 2017 odată cu funcția de Digital Account Director & Strategic Planner, iar din iulie 2017 a fost promovată Client Service Director, poziție din care a coordonat integrat toate proiectele de comunicare ale Rusu+Borțun.

Formarea nucleului actualei echipei de digital a început în 2017, în complementaritate cu celalalte direcții de business. În acest context, schimbarea vine să consolideze o idee pe care reprezentanții Rusu+Borțun o au ca obiectiv general: recrutarea, integrarea și dezvoltarea de echipe hibride.

“Fiecare dintre noi are un rol de bază, cu o responsabilitate foarte clar definită la care se adaugă skills-uri laterale. Echipa de client service are input strategic și creativ, echipa de creație înțelege business și livrează contextualizat, echipa de management are lead în business, dar și activitate constantă și contribuție în proiecte. Aceste lucruri se reflectă în poziționarea agenției în măsura în care toți dintre noi, în relația cu clientul și cu proiectele, jucăm roluri consultative care variază în funcție de principalul skill pe care îl punem în față, de la proiect la proiect,” a declarat Miruna Macsoda.

“Miruna și-a dorit și și-a asumat un rol hibrid încă de la interviu. Am întâlnit puțini oameni care să combine performant strategie, vânzare consultativă, client service și project management. Faptul că s-a format profesional într-un business de consultanță alături de pasiunea ei pentru publicitate actuală sunt ingrediente sănătoase pentru ceea ce își propune Cyber Growers să ofere ca experiență, internă și externă. Miruna are leadershipul business-ului nostru de digital de mai multă vreme. Numirea actuală punctează o evoluție echilibrată și setează focusul pentru următorul nivel”, a declarat Cătălin Rusu, Chief Creative Partner & CEO Rusu+Borțun.

Rusu+Borțun a fost înființată în 2008 și este o agenție care integrează strategie, design și manifestare creativă de brand, prin Brand Growers, iar din 2009, comunicare digitală integrată prin Cyber Growers.

Citește și: E-INFRA își dezvoltă echipa de management