Numărul tranzacţiilor online a crescut cu 60% în perioada 15 mai – 15 iunie

Instrumente pentru dezvoltarea afacerii de comert electronic

MerchantPro, platformă locală SaaS de e-commerce, a anunţat joi că, odată cu ieşirea din starea de urgenţă şi relaxarea restricţiilor, compania continuă să înregistreze creşteri semnificative în valoarea şi numărul comenzilor plasate la magazinele din platformă, astfel că la nivelul celor 1.500 de magazine online active din platformă, în perioada 15 mai – 15 iunie numărul tranzacţiilor a crescut cu 60% faţă de perioada similară a anului precedent.

Citește și: Opțiuni aflate la îndemâna angajatorilor în contextul COVID-19

„Odată cu ieşirea din starea de urgenţă şi relaxarea restricţiilor, MerchantPro, platformă locală SaaS de e-commerce, continuă să înregistreze creşteri semnificative în valoarea şi numărul comenzilor plasate la magazinele din platformă. Astfel, la nivelul celor 1.500 de magazine online active din platforma MerchantPro, în Romania, în perioada 15 mai – 15 iunie numărul tranzacţiilor a crescut cu 60% faţă de perioada similară a anului precedent.

De asemenea, se înregistrează o dinamică pozitivă şi în valoarea comenzilor. Astfel, în perioada 15 mai – 15 iunie, marcată de primele măsuri de relaxare odată cu ieşirea din starea de urgenţă, creşterea a fost de 80%, faţă de perioada similară din 2019. Domeniile cele mai active au fost home&deco, alături de produsele alimentare şi cele de îngrijire.

Vârful de creştere al perioadei s-a remarcat în ultima săptămână din mai, când dinamica valorică a fost de +106%. În iunie, creşterile fiecărei săptămâni au depăşit 65% faţă de aceleaşi intervale din 2019.

Relaxarea nu a adus însă schimbări în comportamentul de consum online dobândit în perioada restricţiilor. Interesul pentru achiziţii online s-a menţinut de la lună la lună. Astfel, în luna mai nivelul tranzacţiilor este similar cu cel înregistrat în luna aprilie a acestui an, în ciuda ieşirii din starea de urgenţă după 15 mai, arată datele companiei.

„Primele două săptămâni din iunie au adus creşteri cu peste 60% în valoarea comenzilor, semn că o bună parte a publicului s-a mutat în online şi rămâne fidel acestui mediu de vânzare. În lunile cu stare de urgenţă dinamica pozitivă din online a fost alimentată de limitarea circulaţiei şi închiderea multor business-uri offline. Cifrele din starea de alertă semnalează însă o schimbare de comportament mai profundă şi o migrare pe termen lung către online, atât din partea clienţilor, cât şi din partea retailerilor”, declară Arthur Rădulescu, fondator ShopMania Net, compania care administrează MerchantPro.

Interesul românilor faţă de achiziţiile online a crescut constant în perioada stării de urgenţă şi a atins un climax în ultima săptămână din aprilie (creştere 165% week-over-week). Al doilea vârf a fost înregistrat în timpul stării de alertă, respectiv în ultima săptămână din mai.

Citește și: Sfaturi și măsuri de prevenție pentru antreprenori în situații de criză

În paralel, la nivelul platformei MerchantPro s-a remarcat şi un interes ridicat din partea retailerilor de a migra din offline către online. Numărul de conturi noi create în vederea lansării de magazine online a crescut de aproape cinci ori de la debutul crizei pandemice, faţă de lunile precedente. Cele mai active au fost segmentele de magazine alimentare, articole vestimentare şi de frumuseţe, sport, hobby, mobilă, bricolaj şi decoraţiuni.

„Evoluţia a venit pe fondul interesului crescut al publicului pentru vânzările online, dar şi a funcţionalităţilor pe care le-am introdus în perioada aceasta, în special cele orientate către administrarea vânzărilor multi-channel, inclusiv pentru cei care administrează şi un business offline în paralel „, a precizat Arthur Rădulescu.

Magazinele online active care utilizează platforma e-commerce MerchantPro în România au listate un număr total de peste 5 milioane de produse.

MerchantPro a terminat 2019 cu o cifră de afaceri de 500.000 euro, în creştere cu 15% faţă de anul anterior.

MerchantPro este noua identitate a platformei autohtone ShopMania BIZ. Platforma MerchantPro este folosită la nivel regional, iar peste 5.000 magazine online i-au utilizat funcţionalităţile în cei peste 10 ani de prezenţă pe piaţă.

MerchantPro este un proiect al companiei ShopMania Net, care se adresează antreprenorilor din ecommerce din România şi Europa, prin funcţionalităţi competitive de ecommerce, servicii profesioniste de suport şi soluţii personalizate, adaptate necesităţilor specific de dezvoltare.

Studiu eJobs: În pandemie, 50% dintre angajatorii au păstrat salariile, 75% au redus pachetele de beneficii

ShopMania Net a avut o cifră de afaceri de 1 milion de euro în 2019. Compania operează comparatorul de preţuri Shopmania.ro şi platforma de e-commerce MerchantPro, care reprezintă 50% din business.

Sursa foto: Unsplash

  • 3
  •  
  •  
  •  
  •