Instabilitatea fiscală, marea provocare din 2019

Instabilitatea fiscala, marea provocare din 2019

Scăderea investițiilor private în economie, mai ales a celor greenfield, cu potențial de dezvoltare pe orizontală, va fi influențată și de posibila restrângere și scumpire a creditării, pe fondul măsurilor administrative anunțate de autorități.

„57% dintre investitori au indicat scumpirea creditării drept una dintre principalele provocări din 2019. Ordonanța lăcomiei va determina instituțiile financiare să își reconsidere business-urile din România, iar consecințele s-ar putea vedea într-o scumpire a creditării și o reducere a liniilor de finanțare pentru business-ul românesc. Aceste măsuri vor influența semnificativ percepția investitorilor străini, iar o retrogradare a României de către agențiile de rating nu este exclusă’’, se spune în analiză.

Potrivit barometrului, deprecierea leului (estimată de 43% dintre respondenți), blocajul financiar (36%), creșterea prețurilor la utilități (27%), și criza de pe piața forței de muncă (23%) au fost menționate, de asemenea, pe lista principalelor riscuri pentru economie.

Investitorii au mai menționat la capitolul riscuri pentru economie „zgomotul” de pe scena politică și o posibilă înrăutățire a situației economice mondiale.

Ce se întâmplă cu leul în 2019

Anticipat în barometrul KeysFin Business Focus 2018, puseul inflaționist din economia românescă este preconizat să continue și în acest an, influențat, printre altele, de deciziile administrative privind suprataxarea furnizorilor de energie și de evoluția prețurilor la nivel mondial.

În aceste condiții, întrebați fiind la ce cotație cred că va fi tranzacționat euro în primul semestru, majoritatea investitorilor (55%) au indicat intervalul 4,68-4,7 lei, cu o perspectivă de trecere peste acest nivel în a doua parte a anului.

21% dintre investitorii chestionați de Keysfin văd euro peste pragul de 4,7 lei, iar 24% au evitat să se pronunțe, considerând că previziunile sunt greu de făcut, având în vedere evoluția prea puțin predictibilă a cursului valutar.

Citește și Cine face afaceri în România: bărbații la vârsta a II-a dețin controlul, iar femeile vin puternic din urmă