Studiu EY – Managementul riscurilor legate de preţurile de transfer – prioritate de top a multinaţionalelor

Studiu EY - Managementul riscurilor legate de preţurile de transfer - prioritate de top a multinaţionalelor

66% dintre companii consideră că managementul riscurilor legate de preţurile de transfer reprezintă o prioritate de top, se arată în studiul global EY (Ernst & Young) dedicat preţurilor de transfer, „Navigating the choppy waters of international tax”.

Acest procent este în creştere cu 32% comparativ cu valoarea înregistrată de acelaşi studiu efectuat în anul 2010.

Studiul EY realizat la fiecare doi ani privind preţurile de transfer reprezintă un reper în industrie de aproape 20 de ani, prezentând punctul de vedere al plătitorilor de taxe în privinţa acestei funcţii esenţiale pentru comerţul transfrontalier. Preţurile de transfer se referă la tarifele practicate de către diverse entităţi în cadrul unei corporaţii multinaţionale care le pot afecta modul de impozitare a profiturilor în diverse jurisdicţii.

El are la bază interviuri realizate cu profesionişti în preţuri de transfer şi taxe din 878 de corporaţii din 26 de ţări, inclusiv 637 de societăţi-mamă.

Studiul constată că tot mai multe companii se confruntă cu o creştere semnificativă a controalelor nesoluţionate privind preţurile de transfer, fiind expuse la plata unor penalităţi şi dobânzi atunci când autorităţile fiscale îşi efectuează propriile analize în privinţa preţurilor de transfer. Gestionarea riscurilor în domeniul preţurilor de transfer în pieţele emergente devine astfel o prioritate tot mai stringentă pentru multinaţionalele prezente în aceste ţări.

Studiul nostru indică o schimbare netă către prioritizarea gestionării riscurilor în domeniul preţurilor de transfer, ceea ce nu este deloc surprinzător, având în vedere controversele actuale din domeniul fiscal”, spune John Hobster, şef al departamentului global EY pentru preţuri de transfer.

Credem că acest mediu va rămâne dificil pentru următorii câţiva ani, iar companiile trebuie să fie pregătite prin a se asigura ca au oamenii potriviţi şi sistemele potrivite pentru a gestiona eficient aceste noi surse de risc”, a mai spus acesta.

Extinderea controverselor

Aproape jumătate dintre cei chestionaţi în cadrul studiului (47%) au afirmat că s-au confruntat cu dubla impunere în urma unui control privind preţurile de transfer.  Mai mult de unul din patru respondenţi (28%) au afirmat că au fost nevoiţi să ceară asistenţă de la propriul guvern pentru a gestiona o dispută cu o autoritate fiscală din altă ţară, ceea ce reprezintă o dublare a numărului de astfel de cazuri faţă de valoarea înregistrată în ediţia din 2010 a studiului. Studiul evidenţiază că societăţile au dificultăţi în alinierea propriilor resurse cu cele necesare pentru administrarea controverselor în domeniul preţurilor de transfer, în special în pieţele emergente. Companiile au raportat, de asemenea, o creştere de 15% a litigiilor în acest domeniu, faţă de doar 4% în 2007.

Intensificarea eforturilor pentru conformitate

Companiile afirmă că sunt nevoite să-şi intensifice eforturile pe zona conformităţii. Din totalul celor chestionaţi, 70% au indicat că sunt pe deplin conformi cu cerinţele şi reglementările privind preţurile de transfer. Totuşi, mai puţin de 20% dintre companii menţionează că îşi monitorizează rezultatele financiare în privinţa conformităţii acestora cu politica lor de preţuri de transfer într-un mod optim şi anume în timp real sau lunar. Şi mai puţini au implementate programe informatice care să simplifice sau să automatizeze activitatea de verificare a conformităţii în domeniul preţurilor de transfer.

Thomas Borstell, Director global EY pentru servicii de preţuri de transfer, conchide: “Studiul arată clar că multe companii se zbat ca să se conformeze la o gamă largă şi în continuă schimbare de reguli privind preţurile de transfer pentru a evita să fie dublu impozitate. Pentru a reuşi, ele vor fi nevoite să ia măsuri proactive de a-şi îmbunătăţi documentaţia, de a monitoriza schimbările care au loc în întreaga lume şi de a-şi actualiza tehnologia care să le permită să-şi accelereze analiza rezultatelor financiare”.

De notat este că la nivelul României, studiul EY România privind preţurile de transfer – ediţia 2013 relevă că nu mai puţin de 65% dintre respondenţi aşteaptă să treacă printr-un control privind preţurile de transfer în următorii ani.

În ultima perioadă, în România se poate observa o creştere a incidenţei litigiilor în domeniul preţurilor de transfer, autorităţile fiscale punând destul de des sub semnul întrebării politicile privind preţurile de transfer aplicate în cazul tranzacţiilor cu entităţi afiliate nerezidente şi, începând cu 2010, şi în cazul tranzacţiilor domestice. Ajustările preţurilor de transfer impuse de autorităţi au avut în cele mai multe cazuri efecte importante asupra poziţiilor fiscale ale entităţilor româneşti vizate, iar contestaţiile contribuabililor au fost respinse în numeroase cazuri, recurgându-se chiar la soluţionare din partea instanţei.

Adrian Rus, Director Executiv în cadrul Departamentului de Asistenţă fiscală, EY România explică: “Majoritatea multinaţionalelor care operează în România se aşteaptă la controale fiscale privind preţurile de transfer în următoarea perioadă. Având în vedere numărul în creştere al acestor controale, în conformitate cu aşteptările la nivel global, reducerea disputelor va fi mai dificilă, iar numărul litigiilor privind preţurile de transfer va creşte semnificativ. De aceea este esenţial ca multinaţionalele să ia în considerare o abordare pro-activă pentru gestionarea controverselor, inclusiv prin încheierea de acorduri de preţ în avans pentru tranzacţiile ce ar putea genera dispute.”

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 167.000 de angajaţi în 700 de birouri din 140 de ţări şi venituri de aproximativ 24,4 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2012.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •