Zona Euro începe să îşi revină – Care sunt diferențele între Nord şi Sud

Zona Euro începe să îşi revină - Care sunt diferențele între Nord şi Sud

O revenire economică generală începe să se facă simţită în Zona Euro însă, în ciuda semnalelor pozitive, creşterea economică se aşteaptă să fie lentă, informează Ernst & Young într-un comunicat de presă.

Relaxarea măsurilor de austeritate şi accelerarea activităţii comerciale la nivel global vor contribui la redresarea estimată pentru sfârşitul anului, însă vor fi resimţite efectele şomajului în creştere şi ale adâncirii diferenţelor de la nivelul continentului, se arată în raportul de toamnă al EY – Eurozone Forecast (EEF).

Conform studiului, se estimează o contracţie economică a Zonei Euro de 0,5% în acest an, înregistrându-se o uşoară îmbunătăţire faţă de valoarea prognozată în trimestrul precedent, urmată de o creştere de 0,9% în 2014. O creştere a PIB-ului de 1,5% pe an este aşteptată în perioada 2015-2017.

Cu toate acestea, continuă să se înregistreze diferenţe tot mai mari între ţările din centrul şi cele de la periferia Zonei Euro. Germania rămâne centrul de putere al Zonei Euro, cu o creştere de 0,6% în acest an. Însă tot mai multe dintre economiile marginale cu probleme continuă să se contracte în 2013, chiar dacă vorbim de un ritm mai lent de scădere. Conform previziunilor, este de aşteptat o stabilizare a economiilor Italiei şi Portugaliei, în 2014, şi a Greciei în 2015.

Şomajul din Zona Euro va continua să crească atingând un vârf de 12,6% la mijlocul anului 2014. Diferenţele semnificative ale ratei şomajului la nivelul întregului continent vor persista, în Spania şi Grecia atingându-se 27,6% şi, respectiv, 29%, în 2014, în timp ce în Germania se estimează o rată a şomajului de doar 5,4%.

Se estimează, de asemenea, că redresarea economică va continua să fie încetinită de procesul de reducere a gradului de îndatorare atât în sectorul public cât şi în cel privat, precum şi de lipsa unor surse avantajoase de finanţare. Ambele aspecte vor avea un impact mai mare asupra economiilor marginale, conducând la diferenţieri şi mai accentuate faţă de ţările nucleu din Zona Euro.

Marie Diron, EY Senior Economic Adviser pentru Eurozone Forecast comentează: „Pentru prima dată în ultimele opt prognoze realizate de EY, estimăm o creştere modestă pentru următorul trimestru şi pentru anul viitor în Zona Euro. Cu toate acestea, factorii de decizie politică nu trebuie să se mulţumească doar cu atât. Diferenţele între condiţiile de finanţare şi evoluţiile pieţei forţei de muncă de pe întreg continentul rămân semnificative. Calmul relativ de pe pieţele financiare trebuie să fie, de asemenea, folosit pentru a accelera procesul de restructurare, în special în sectorul bancar”.

Creşterea va fi determinată de capacitatea de redresare a economiilor naţionale

Zona Euro începe să îşi revină - Care sunt diferențele între Nord şi Sud E de aşteptat ca economia să recupereze mai puternic în a doua parte a anului datorită unor factori externi, printre care şi relansarea activităţii economice a S.U.A. şi a semnalelor încurajatoare din Marea Britanie, ambii parteneri comerciali cheie ai Zonei Euro. Aceasta va conduce la o redresare robustă a cererii de exporturi din Zona Euro. Previziunile arată că cererea pentru exporturi din Zona Euro se va accelera de la 3,8%, în acest an, la 5,9% în 2014, respectiv la 6,6% în 2015.

Scăderea substanţială a monedei Euro, care se estimează a fi supraevaluată în prezent cu 8%, va însoţi această creştere a exporturilor din Zona Euro. Având în vedere rolul important jucat de exporturi în redresarea economică, studiul EEF prevede şi o revenire a situaţiei în producţia de bunuri şi a serviciilor de business. Cu toate acestea, previziunile sunt mai puţin bune pentru celelalte sectoare, mai ales cele cu expunere directă către consumator şi către sectorul public. Se estimează, de asemenea, că segmentul construcţiilor va înregistra performanţe slabe.