„Am răspuns, în această perioadă, tuturor invitaţiilor la dialog venite din partea mediului privat şi pot spune că echipa Ingenius Hub a fost cel mai bine organizată din punct de vedere al modului în care a fost gândit procesul şi al modului în care s-a facut follow-up în urma discuţiilor. Consultările au adus un input util pentru Guvern şi au consolidat relaţia cu mediul de afaceri. Nu toate măsurile propuse pot fi aplicate, pentru că bugetul de stat se află sub presiune, dar analizăm cu seriozitate toate propunerile şi vom bifa tot ceea ce este posibil, în special în privinţa lansării de apeluri de finanţare pentru IMM-uri în perioada imediat următoare”, afirmă Tănase Stamule, consilierul pe probleme economice al prim-ministrului.
Peste 100 de măsuri propuse Guvernului
Memorandumul, care cuprinde soluţiile propuse Guvernului, include măsuri cu caracter general, precum şi măsuri specifice pentru diferite sectoare ale industriei – special afectate de restricţiile impuse de pandemie.
Dintre acestea sunt: scutirea de taxe pe o perioadă de trei luni pentru toate întreprinderile care au menţinut şi continua sa menţina integral locurile de muncă; crearea unei proceduri simplificate şi unitare de acordare a creditelor pentru capital de lucru pentru microintreprinderi; includerea serviciilor profesiilor liberale şi a ONG-urilor cu activitate economică în categoria celor care pot accesa credite pentru capital de lucru, în limita a 20.000 lei; credite garantate pentru freelanceri organizaţi în întreprinderi individuale sau PFA, până la 10.000 lei; lansarea unui program de finanţare din fonduri guvernamentale sau europene pentru digitalizare, cu o finanţare simplă, de până la 200.000 lei; lansarea unui program de finanţare pentru pregătirea IT a personalului din IMM-uri şi microîntreprinderi, indiferent de nivelul de calificare şi fără autorizare ANC.
Alt măsuri propuse au fost: lansarea mai multor apeluri de finanţare pentru diferite obiective, accesibile microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici, cu proceduri simplificate şi includerea regiunii Bucureşti-Ilfov în cadrul acestori apeluri; creşterea pragului de deducere de la impozit pentru sponsorizarea ONG-urilor din educaţie SEN, servicii sociale şi medicale la 40%.
Firmele mai propun totodată măsuri specifice industriilor agro-alimentară, IT, sanitară, de construcţii, de entertainment şi cultură, de turism şi HORECA, precum şi digitalizarea administraţiei publice; lansarea investiţiilor in infrastructură în ritm accelerat; plata tuturor arieratelor statului către furnizori privaţi.
Ingenius HUB anunţă că, în perioada următoare, va lansa o nouă rundă de consultări pe industrii care nu au fost incluse în prima rundă, precum şi pe marginea ghidurilor de finanţare lansate progresiv de Guvern. Calendarul consultărilor va fi disponibil pe canalele Ingenius Hub şi toţi cei interesaţi se vor putea înscrie pentru a participa.
Sursa foto: Unsplash











