Aplicație românească de Business Performance

Cum pot fi protejate dispozitivele mobile de infractorii cibernetici

Smart Solutions Factory a lansat pe piață o aplicație de business performance dedicată exclusiv managerilor: Performio EPM. Aplicația oferă toate instrumentele necesare pentru a urmări “sănătatea” proceselor unei companii, gradul de performanță al acesteia și evoluția angajaților. 

”Performio EPM a apărut pe piață ca o reacție la deficitul de educație a managerilor în ceea ce privește măsurarea profesionistă și relevantă a indicatorilor de performanță. În unele ocazii, business-urile nu știu ce este un indicator de performanță, nu știu care sunt indicatorii relevanți pentru domeniile lor de activitate. În alte ocazii, companiile măsoară anumiți indicatori de performanță, dar nu pe cei cruciali sau cu impact strategic pentru buna evoluție a companiei”, spune CEO-ul Performio EPM, Cosmin Coștean.

Peste o treime dintre companiile din România calculează acești indici de performanță folosind datele adunate în Excel-uri, în timp ce abia 14% folosesc un program de tipul Business Intelligence, potrivit unui studiu Ensight Management Consulting. În ciuda acestui lucru, peste 72% dintre managerii companiilor susțin că dețin, totuși, cunoștințe medii sau chiar aprofundate despre managementul performanței. 

Aplicaţia permite setarea de obiective strategice și cascadarea lor în organizație, precum şi monitorizarea departamentelor, angajaților și proceselor. De asemenea, centralizează toate sursele de date ale unei companii. Ea pune la dispoziție o listă de peste 3.000 indicatori de performanță şi calculează riscurile la care este expusă compania sau departamentul vizat. 

Cum funcționează?

Aplicația poate fi instalată atât pe serverul companiilor, cât și pe servere cloud, de către echipa de specialiști și consultanți Performio EPM și vine la pachet cu o serie de servicii de implementare care presupun procese de inițiere, analiză a structurii organizației și a proceselor existente, configurare, integrare și optimizare.

CEO-ul companiei și dezvoltatorul aplicației Performio EPM, Cosmin Coștean, este un antreprenor cu o experiență de peste 10 ani în domeniul IT și al implementării de soluții software în managementul afacerilor.