Trendul în România și avantajele unui Best Employer
Potrivit studiului din 2016, realizat pe un număr de 37 de companii din România cu un număr total de respondenți de 13.400 de angajati și 250 Top Managers, companiile mici (cu până la 250 de angajați) sunt pe primul loc în ceea ce privește engagementul angajaților cu un procent de 71% engagement, în timp ce companiile medii (cu 250-1000 de angajați) ating procentul de 63%. În companiile mari (care depășesc 1.000 de angajați), AON Best Employers Study a identificat o medie a engagement-ului de numai 57% în rândul angajaților.
Același studiu arată diferențe și în zona de recompensare a angajatului, între companiile desemnate ca fiind “Cei mai buni angajatori” (Best Employers) și cele care nu au această distincție. Diferențele între cele două tipuri de companii se aplică și în zona de recunoaștere (plată, beneficii, leadership, sursă de inspirație pentru angajați), unde companiile Best Employer au un procent mediu cu 23% mai ridicat. Prin urmare, companiile desemnate ca angajatori excelenți rămân în topul preferințelor angajaților, și din acest punct de vedere.
Conform informațiilor raportate la nivel mondial, există o legătură directă între companiile care au angajați cu un grad ridicat de implicare și profitabilitatea business-ului, care poate crește și cu 40% în acest caz.
Best Employers Study este alegerea ideală pentru companiile care doresc să afle gradul de implicare profesională a angajaților, conexiunea la cultura organizațională, precum și identificarea posibilelor lacune sau diferențe de viziune între structurile manageriale și angajați. Evaluarea culturii organizaționale este un aspect important din sesizarea și analiza punctelor forte sau slabe, din orice business.
La ediția din 2016 a studiului, cei mai buni angajatori ai anului trecut în România au fost: Adobe Systems Romania, Autonom, Edenred Romania, JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Mars Romania & Royal Canin Romania (as part of Mars in Romania), MSD Romania, Nutricia Early Life Nutrition Romania, Pfizer Romania, Premier Restaurants Romania, Sodexo On-Site Services, Timac Agro România.
Începând cu anul 2001, Studiul Best Employers este organizat în fiecare an, de către AON Hewitt în Europa Centrală și de Est. În anul 2013, România s-a clasat pe locul 4 între țările din Europa Centrală și de Est, ca nivel de implicare profesională a angajaților, după Ungaria, Cehia și Rusia.












