Articol de: Georgeta Dendrino, Managing Director - Interact, și Lucian Mihai, Partener – Interact
Recent, într-dimineață, am avut un incident în urma căruia, nu numai că m-am surprins pe mine însumi într-un mod negativ, dar m-am și disprețuit. Trebuia să îmi duc copilul la școală și, știți cum e ritualul zilnic: spălatul, îmbrăcatul și mâncatul durează întotdeauna mult, la copii. Astăzi, se mișca atât de încet, încât părea că o face înadins, sfidător. Reacția mea a fost să îl grăbesc / bruschez, puțin. S-a împiedicat și s-a lovit ușor. Șocat, a început să plângă și a reacționat verbal agresiv. După câteva minute, însă, a făcut ceea ce doar copiii pot face, cu o naturalețe uimitoare: mi-a spus că m-a iertat. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că am greșit rău reacționând așa, dar și că acest copil a putut să treacă emoțional peste incident, mai repede decât am trecut eu.
Vârsta noastră reală
Acesta este un exemplu, ca multe alte întâmplări sau povești pe care, probabil, fie le-am trăit, fie le-am auzit, fiecare dintre noi. De multe ori, învățăm de la copii mai multe decât ne-am putea imagina.
Asta ne-a amintit de o temă recurentă în ultima vreme, pe care o abordăm într-un fel sau altul, cu colegi sau clienți. Este vorba despre vârsta noastră reală.
La nivel rațional, cognitiv, învățam în fiecare zi, studiem, participăm la diverse cursuri, trăim experiențe, citim, avem acces la mii de giga de informație. Cu toate acestea, sunt multe momente în care facem lucruri care nu țin cont deloc de ceea ce știm. Emoțional, mulți dintre noi suntem la un nivel mult mai scăzut decât cel al vârstei biologice. Uneori, ne purtăm de parcă am fi încă la școală sau la liceu. Și vedem, din ce în ce mai des, în societate, o discrepanță între maturitatea rațională, logică și cea emoțională.












