„Urmează-ți pasiunea” – un sfat de business care NU duce către succes

Pasiunea în business este o condiție necesară pentru a face performanță și, în același timp, a ne simți fericiți cu ceea ce facem. Însă nu e neapărat nevoie să începem o afacere care să pună în prim-plan cea mai mare pasiune a noastră. De ce? Pentru că într-un astfel de business există deseori tendința de a ignora cea mai importantă parte: clienții.

Antreprenoriatul a creat o mișcare amplă de „urmează-ți pasiunea”, ceea ce sugerează, în rândurile celor care nu și-au început propriul business, că ar trebui să-și câștige existența dintr-o afacere care are ca principal scop fericirea CEO-ului.

Antreprenoarea Carol Roth crede că afacerile de succes au lideri (și angajați de care nu trebuie să uităm) care sunt pasionați de oportunitățile de business și clienții lor, dar nu iau start-ul în afaceri alături de pasiunea lor cea mai mare.

„În timp ce puteți găsi o oportunitate în pasiunea voastră, nu cred că e cel mai bun loc de plecare pentru a creea o afacere. Desigur, există excepții de la fiecare regulă. Dar intoxicându-ne cu povestea pasiunii e ca și cum am purta «ochelarii de bere pentru afaceri». Nu gândim și nu vedem clar realitatea. Cu toate acestea, excepțiile nu sunt făcute pentru o strategie bună”, a explicat Carol Roth.

Antreprenoarea a adăugat că, pentru ca întreprinderile să aibă succes, antreprenorii trebuie să se gândească la oportunități atât din perspectiva clienților, cât și din propria perspectivă.

„Trebuie să educăm antreprenori în ceea ce privește abordarea unei afaceri – dacă atenția se orientează spre ce lipsește business-ului pornit din pasiune, atunci sunt ignorați complet cei care ajută la construirea unui business: clienții. Mediul e plin de concurență. Clienții, a căror atenție este tot mai restrânsă, sunt bombardați cu mesaje și sunt mai greu de atins decât oricând. Trebuie să faceți din clienți partea cea mai importantă a afacerii”, a spus Carol Roth într-un articol pentru Entrepreneur.

Iată trei motive pentru care „urmează-ți pasiunea” e un sfat de carieră nepotrivit:

Pasiunea nu este un punct de plecare

Copiii cresc dorindu-și să fie pompieri, balerine, jucători de fotbal sau personaje din Star Wars, nu afaceriști care să ofere produse/servicii necesare comunității. Dacă întrebați pe cineva care este pasiunea vieții sale, 99% dintre respondenți vor aminti golful, dansul, cititul sau călătoritul, înainte de a concepte specifice de business, ca de exemplu, loializarea clienților.

Afaceri de succes identifică o nevoie a clienților sau o oportunitate. În cazul în care antreprenorul este dedicat clienților și se poziționează într-o manieră unică pe piață, atunci afacerea are potențialul de a fi un mare succes. Și aici e partea interesantă: atât timp cât antreprenori nu încearcă să sară pe orice este „cald”, vor găsi o oportunitate dintr-o zonă de interes.

Un exemplu este Zappos.com, o afacere care comercializează articole vestimentare și accesorii, este un tip de business în care pasiunea a mers în umbra oportunității, dar nu a fost punctul de plecare. Fondatorul Tony Hsieh este pasionat de încălțăminte (dar nu mai pasionat decât majoritatea femeilor), dar se declară complet îndrăgostit de customer service, care l-a ajutat să-și ducă afacerea pe culmile succesului.

Motivul pentru ca munca nu se numește „distracție” sau „hobby” 

Una dintre cele mai bune modalități de a avea o viață echilibrată este să nu lăsați munca să-și facă loc în viața voastră personală și să o invadeze. Pentru că, dacă ceea ce vă place ajunge să constituie sursa financiară cu care vă hrăniți familia și plătiți facturile, atunci raportul vostru cu pasiunea se schimbă complet.

Pasiunile sunt magice, dar afacerile sunt fundamentate în realitățile. Vă amintiți cum v-ați simțit când v-ați dat seama că oamenii de afaceri pe care îi admirați au și defecte? N-a fost prea plăcut, nu? Hobby-urile înseamnă evadare și au puțină magie și fantezie în ele. Atunci când începeți o afacerea, vi se pun în față șuruburi și hârtii, care strică din acea magie.

Nu este vorba de voi

„A avea un hobby este o auto-indulgență totală. Este ceva ce puteți face și ceva ce presupune, în cea mai mare parte, egocentrism. Dacă sunteți de părere că aveți o afacere care vă reprezintă întru totul, greșiți. O afacere este mereu legată de clienți. În afaceri, aveți doar un cuvânt de spus în cazul în care viziunea voastră se potrivește cu dorințele clienților. În caz contrar, clienții nu cumpără de la voi”, a mai spus Carol Roth.

(Foto: pixabay.com)

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •