De ce, ca HR, nu am fugit de programele complexe de dezvoltare pentru angajaţi?

Am ales programe complexe de dezvoltare pentru angajati

Îmi este uşor acum să privesc din “papucii” de HR având în vedere recentul meu transfer din zona de business în activitatea de consultanţă de management. 20 de ani de lucru în HR îţi imprimă pe harta mentală “autostrăzi” ale proceselor de business, ale felului în care obţii eficient rezultate în acord cu obiectivele funcţiei de HR şi ale business-ului în general.

Este obiectivul nostru ca HR să dezvoltăm la angajaţii companiei cunoștințe, aptitudini şi atitudini care susţin afacerea şi progresul acesteia. Avem bugete? Uneori da, alteori mai puţin şi suntem nevoiţi să facem compromisuri pentru a face totuşi “ceva” pentru oameni şi organizaţie. Programele scurte sau simple ne dau impresia că nu am trecut cu vederea munca noastră şi ce aşteaptă compania de la noi, însă, pe termen mediu şi lung, organizaţia nu beneficiază de sprijin adecvat pentru a se susţine şi dezvolta.

Într-un proces eficient de învăţare pentru adulţi, etapa de training trebuie urmată de etapa de consolidare prin repetiţie şi aplicare, pentru a obţine rezultatele aşteptate în business. Preocuparea noastră în HR pentru ROI (Return on Investment) la nivel comportamental (conform modelului Kirkpatrick, elaborat în 1975) ar trebui să fie permanentă. HR-ul are, din fericire, în multe organizaţii, un loc la masa de discuţii şi de luare a unor decizii importante, iar acesta este locul în care argumentaţia noastră pentru calitate în dezvoltare ar trebui să aibă loc.

Citește și: Noi abilităţi de marketing puse în slujba HR-ului