Lidl lansează o campanie de brand de angajator

lidl

Lidl lansează o campanie de brand de angajator, prin care își propune să le arate celor interesați de o carieră în domeniul retail beneficiile și oportunitățile de dezvoltare de care se bucură angajații din retail.

Cu peste 195 de magazine în toată țara și peste 4.600 de angajați, Lidl este unul dintre cei mai importanți retaileri din România.

Conceptul campaniei se bazează pe beneficiile pe care Lidl le oferă angajaților săi. Peste 100 de angajați din toate departamentele au fost implicați în realizarea vizualurilor pentru postere, OOH, machete publicitare, a filmelor care prezintă poveștile de succes ale acestora.

„Oamenii sunt motivați atunci când simt că nevoile lor sunt importante. Avem angajați care și-au început cariera în companie fiind casieri și care, cu dedicare și motivație, au devenit directori de departament. Sunt exemple personale care ne surprind și care merită toată admirația”, explică Frank Wagner, Președintele Consiliului de Conducere Lidl România.

„Lidl. Oameni surprinzători. Cariere surprinzătoare.” este o campanie integrată, cu o desfășurare pe termen lung, ce include un mix amplu de canale de comunicare: print, radio, outdoor, publicitate în metrou (București), dar și în tramvaiele și autobuzele din țară, online, social media și digital.

Campania va continua și în 2017, prin publicitate de tip OOH în 9 orașe din țară (Iași, București, Arad, Ploiești, Cluj, Timișoara, Brașov, Ploiești, Craiova, Constanța), o serie de activități dedicate studenților și absolvenților, activări la târgurile de joburi din țară.