În business se consideră că dacă ești într-o poziție de putere atunci ești automat și un lider. Dar în multe cazuri nu se întâmplă asta. A fi într-o poziție de conducere nu-ți conferă și capacitățile înnăscute ale unui lider. Câteodată trebuie să conduci fără să fii șeful și alteori această sarcină face parte din faptul de a fi manager.
Au fost situații în care ai simțit că șeful tău nu este un lider eficient? Sau, de câte ori nu ți-ai dorit să ai posibilitatea de a-ți arăta capacitățile de leadership dar n-ai avut ocazia? Pentru a-ți da seama dacă ai talent să fii lider, citește acește 7 caracteristici ale unui bun conducător, punctate de brw.com.au:
1. Privește și învață
Observă capacitățile și talentele oamenilor din jurul tău. Pe care dintre ei i-ai considera lideri și pe care i-ai considera manageri. Învață ce poți de la lideri și dezvoltă relații cu ei.
2. Dezvoltă-ți o viziune proprie
Nu poți fi lider dacă nu ai o viziune proprie în ce privește felul în care merg lucrurile și direcția către care se îndreptă businessul. Da, trebuie să corespundă cu viziunea extinsă a companiei, dar poți să-ți dezvolți o viziune pentru departamentul tău și să o comunici cât mai clar echipei tale.
3.Vorbește ca un lider
Începe să folosești vocabularul unui lider. Liderii nu spun: “da, poate dacă”, ei spun “noi, da/nu și hai s-o facem”. Asigură-te că folosești vocabularul unui lider în toate situațiile, cu echipa ta precum și în alte întâlniri. Alături de cei din echipa ta și superiorii tăi vor observa felul în care vorbești și le vei da impresia unei persoane hotărâte care știe ce face.
4. Deleagă
Liderii sunt maeștrii delegării. Trebuie să înveți să delegi și să nu-ți fie teamă că-ți poți pierde job-ul. Oferă altor persoane sarcini pe care le poți delega. Acest lucru îți va elibera timpul pentru a vedea imaginea de ansamblu și vei reuși să ghidezi echipa în direcția cea bună.












