Drumul anevoios al antreprenorului spre supraviețuire

Drumul anevoios al antreprenorului spre supraviețuire

Antreprenorii sunt o rasă aparte. Nu sunt nici mai deștepți, nici mai frumoși, nici mai devreme acasă decât ceilalți oameni. Sunt doar altfel! Nu au nevoie de experiența „cursei de șobolani” a multinaționalei ca să ­realizeze că nu-și doresc să se învârtă în cerc pentru singurul motiv că un șef sau un grup de șefi nu știe ce are de făcut sau se teme să ia decizii.

Nu e nimic rău să lucrezi pentru altcineva, companie mare sau mică, locală sau multinațională, la început de drum ori cu istorie de peste 100 de ani. Antreprenorului, însă, nu-i place. Are nevoie să simtă că este responsabil de succes sau de prăbușire, să-și controleze destinul, să nu fie nevoit să dea socoteală pentru deciziile mai bune sau mai proaste pe care le ia, să gestioneze riscul așa cum simte și să înfrunte pericolele atunci când crede el de cuviință.

De ce se apucă omul să-și facă o afacere a lui? Ca să-și demonstreze că poate să facă ceva special, că aleargă să-și îndeplinească visurile și nu moare de foame în proces, că ideile trăsnite pot fi puse în practică chiar și cu resurse puține și fără plasă de siguranță, dacă își dorește cu adevărat asta.

Să fii antreprenor înseamnă să-ți forțezi imaginația, să muncești ca un ocnaș ore lungi și obositoare, să tragi căruța după tine, fără să te împiedici chiar și când treburile merg infect, să-ți păstrezi optimismul și încrederea în succes și să nu-ți fie teamă să iei decizii critice, indiferent că-ți folosești capul sau instinctul. Mai înseamnă că nu poți niciodată să te ascunzi sub zicala preferată a corporatistului: „Asta nu este treaba mea!”.

Mai toți cei care încep o afacere pe cont propriu știu că șansele lor de reușită nu sunt prea grozave. 49% dintre noile companii își închid porțile în primii cinci ani de viață și doar 31% dintre ele reușesc să depășească vârsta de şapte ani. Dar antreprenorul crede în el și în capacitatea lui de a trece peste obstacole. Își iubește ideea, libertatea, independența, iar asta îl face să meargă înainte, în ciuda șanselor discutabile de succes.

Și așa ajungem să ne punem întrebarea legitimă: ce anume din felul în care este, gândește, simte și acționează antreprenorul îl diferențiază de omul care preferă programul de la 9 a.m. la 5 p.m.?

Viziunea și pasiunea

Spre deosebire de majoritatea covârșitoare a truditorilor din corporație, omul care muncește pentru el are o cauză clară. El își simte mai mult decât își identifică rațional scopul, iar energia emoțională îl împinge mereu înainte, spre rezultatul dorit. Pasiunea și determinarea îi simplifică lupta cu adversitățile, îl ajută să țină ritmul de 20 de ore de treabă pe zi, ori de câte ori este nevoie, și nu-i permit niciodată să încline steagul. Credința în dreptatea cauzei lui îl face pe antreprenor avocatul perfect în fața clienților, furnizorilor, investitorilor și colegilor, pe care îi convinge să cumpere, să livreze, să dea bani sau să îi fie parteneri în „luptă”.

Libertatea de a fi, de a spune și de a decide

Determinarea antreprenorului de a-și pune în practică visurile dărâmă obstacolele, adună oamenii într-o echipă și transformă puțin probabilul în realitate. Asta îl face să fie motorul oricărei economii, pentru că el este cel care înțelege primul nevoile viitoare ale consumatorilor și găsește soluții optime. Pentru transformarea visurilor de azi în realitățile de mâine, este vital ca imaginația și pasiunea să nu fie îngrădite de reguli și proceduri stupide sau de șefi mărginiți, fricoși și preocupați de stabilitatea propriilor scaune.

Nevoia de autodepășire

Motivația celui care a pornit o afacere este însăși reușita. El trebuie să devină un creator de tendințe, dacă asta și-a propus, sau cel care-ți oferă tot ce ai nevoie ca să te bucuri de timpul pe care îl petreci împreună cu copiii sau primul producător din segment care-ți vine în minte când vrei să cumperi. Antreprenorii de succes fac mulți bani în drumul lor spre îndeplinirea obiectivelor care îi mână-n luptă, dar nu așa își măsoară succesul, ci prin numărul de vise care au devenit realitate. Când afacerea crește și are nevoie de stabilizare înainte de a face următorul salt, nevoia de autodepășire a întreprinzătorului și lipsa lui de maturitate în gestionarea organizației devin piedici serioase, uneori chiar în calea supraviețuirii companiei.

Asumarea riscurilor

Antreprenorul își clădește afacerea riscând, găsind soluții diferite, perseverând atunci când altul s-ar fi oprit și oferind servicii sau produse altfel. Așa cum status quo-ul este prietenul corporatistului, riscul este tovarășul de drum nelipsit al întrepidului. Când se transformă o companie antreprenorială într-o organizație înțepenită? Când a crescut prea mare? Nu, când a devenit adversara oricărui risc și așteaptă să treacă vremurile grele, în loc să se lupte cu ele!

Confruntarea directă a pericolelor

Situațiile periculoase, amenințătoare și haotice sunt primele pe care întreprinzătorul le înfruntă și le rezolvă, spre deosebire de colegul lui corporatist, care le lasă la urmă, cu speranța deșartă că o problemă amânată este pe jumătate rezolvată. Face parte din felul de a fi al celui care-și dirijează propria afacere să lase de-o parte prudența sau politica și să rezolve tot ce stă în calea țintelor lui.

Dacă există principii și valori comune antreprenorilor, asta nu înseamnă că personalitățile lor nu variază puternic de la „om la tovarăș”, adică de la democratul desăvârșit la pisălogul absolut, de la obsedatul de control la cel care habar n-are ce se întâmplă în firmă, de la bunul platnic la țeparul prin excelență sau de la iubitorul necondiționat de oameni la sociopat.

Ce-i unește cu adevărat pe antreprenori este capacitatea lor de a percepe oportunitatea și de a face tot posibilul s-o valorifice, chiar și în absența resurselor aparent indispensabile, sau capacitatea de a transforma în realitate o idee pe care 99% dintre oameni nu s-ar apuca niciodată să o pună-n practică, pentru că o consideră o nebunie.

Ca să reușească, antreprenorul se bazează pe echipă, viteza lui de reacție, asumarea riscurilor și pe împărțirea profiturilor, spre deosebire de conducătorul corporatist, care se bazează pe ierarhie, deliberări prelungite, responsabilitate diluată între cât mai multe persoane și salarii cât casa.

Felul în care operează face drumul antreprenorului anevoios, spectaculos, iar succesul lui, necesar pentru o economie sănătoasă și vioaie.

Calin Cavaleru

Călin Cavaleru, Managing Partner, HTDI Consult

Călin este autor, speaker și consultant. Activează în business-ul privat încă din 1991. Simplifică viața conducătorilor de echipe și companii prin tehnici de gândire rațională. Fiind specialist în optimizarea funcționării organizației, își ghidează clienții spre cele mai simple, ieftine și durabile soluții. Călin a lucrat pentru companii din media, producție, banking, asigurări, auto, retail, oil&gas, IT&C, FMCG și producție publicitară, ca trainer pentru echipele de conducere, mentor sau coordonator de proiect.

instagram linkedin twitter google-plus facebook

  •  
  •  
  •  
  •  
  •