Articol de: Irina-Gabriela Buda, redactor
A trăi înseamnă a lua decizii. Se poate obiecta că acesta este un truism. Cine nu ştie acest lucru? De fapt, paradoxul este că, deşi facem aşa ceva mai mereu, zi de zi, uneori nici nu ne dăm seama. Putem lua hotărâri fără să fim conştienţi de aceasta. Uneori, cea mai dificilă dintre toate este chiar decizia de a lua o decizie.
O alegere între mai multe moduri de acţiune alternative, atunci când ne aflăm într-o situaţie de incertitudine, poate fi o modalitate de înţelegere a ceea ce înseamnă luarea unei decizii. A ne hotărî pentru ceva este o condiţie fundamentală de adaptare, de participare la propria noastră viaţă. Şi aceasta pentru că a trăi înseamnă a fi, metaforic, dar şi practic vorbind, în permanentă mişcare. Suntem supuşi schimbărilor atât noi, cât şi tot ceea ce ne înconjoară. Nimic nu este static. Abilitatea de a lua decizii ne sporeşte succesul de adaptare, ne apropie mai mult de nevoile şi dorinţele noastre.
Deciziile au loc mereu. Unele ni se întâmplă; pur şi simplu. Organismul nostru face alegeri pentru noi. Ceea ce devine automatism la nivelul raţiunii ascunde o serie de mecanisme şi procese complicate, care lucrează discret, „în spatele” liberului nostru arbitru, setându-ne într-o direcţie sau alta.
Alteori, când miza este mare, când intervine noutatea, provocarea, când gradul de dificultate sporeşte, conştiinţa este şi ea convocată. Emoţiile sau gândurile preiau controlul, elaborând explicit scenarii, tactici şi proiectând un viitor nou odată cu datele recent integrate în sistem. Tradiţia raţionalistă şi iluzia psihologică a autorităţii, a autonomiei minţilor noastre au pus la loc de cinste de-a lungul istoriei rolul gândirii conştiente în luarea deciziilor. Astăzi, odată cu deschiderea culturală spre sfera inconştientului şi, odată cu cercetările din domeniile neuroştiinţelor sau psihologiei, suntem nevoiţi să credităm tot mai mult influenţa lui în luarea deciziilor.
De pildă, cercetătorul John Dylan Haynes a descoperit, folosind imagistica prin rezonanţă magnetică funcţională (fMRI), că, de fapt, cu 10 secunde înainte ca subiecţii implicaţi în experimentul privind originea deciziilor să fi „decis” ceva, creierul deja se manifestă în acest sens. Ceea ce sugerează că hotărârile se iau la nivel inconştient şi că după aceea sunt „comunicate”, dacă putem spune astfel, conştientului, raţionalului, care este astfel supus iluziei creatoare.
Inconştient/conştient? Emoţional/raţional?
Dacă, în cazul primei distincţii, ştiinţa face ca mult valorizata conştiinţă să piardă teren, lucrurile par să se complice când vorbim despre rolul trăirilor şi al gândirii în procesul decizional. Aceasta pentru că cele două abordări se amestecă, adesea indistinct. Avem acces în mod egal la ambele şi jonglăm cu ele mereu (sau ele cu noi?).
