Ana-Maria Bogdan, primul General Manager al R/GA România

R/GA, una dintre cele mai premiate agenții interactive din lume, a numit primul General Manager în România, în persoana Anei-Maria Bogdan, fost Managing Director la Grapefruit.

R/GA, agenție full-service de digital, este parte din The Interpublic Group (NYSE:IPG) și, la nivel global, este una dintre cele mai premiate agenții de digital. Doar în 2013, agenția a obținut peste 100 de premii la cele mai importante festivaluri de profil din lume, printre care Cannes Lions, Clio Awards, Art Director’s Club, New York Festivals, D&AD sau Cresta International Awards.

Principalele proiecte ale agenției vizează domeniul filmului, al televiziunii și al publicității digitale. Pe plan mondial, R/GA reprezintă unul dintre inovatorii domeniului de digital, agenția fiind  de multe ori, prima care identifică și implementează cele mai noi tehnologii în programele și campaniile dezvoltate pentru clientii sai.

,,Ne bucurăm foarte mult că ne-am extins echipa de conducere, la nivel global. Prin angajarea Anei-Maria Bogdan, unul dintre cei mai respectați profesioniști în industria de digital din România, vom continua să dezvoltăm și să oferim cele mai inovatoare și mai performante soluții pentru clienții noștri din toată lumea”, a declarat Bob Greenberg, fondator și CEO R/GA.

Responsabilitățile Anei-Maria Bogdan în conducerea biroului din România includ dezvoltarea, consolidarea și creșterea echipei locale. Ana-Maria Bogdan reprezintă filiala locală și ca membru în board-ul R/GA la nivel global.

,,Sunt foarte încântată să mă alătur R/GA București ca primul General Manager pentru biroul din România. Mă bucur că am oportunitatea de a lucra alături de unii dintre cei mai talentați și creativi reprezentanți ai industriei de digital. Având în vedere parcursul meu profesional de până acum, colaborarea cu R/GA este un pas firesc și abia aștept să fiu parte dintr-o echipă globală care creează soluții ce inspiră brandurile, aduc valoare adăugată consumatorilor și generează rezultate de business”, a declarat Ana-Maria Bogdan, General Manager R/GA România.

R/GA se află pe piața din România din anul 2012. Filiala locală susține proiectele internaționale și se concentrează pe oferirea de soluții și implementarea campaniilor unor clienți precum Nokia, L’Oreal sau Turkcell.

Despre R/GA

R/GA este o agenție full-service de digital, care transformă modul în care oamenii interacționează cu brandurile preferate, prin utilizarea tehnologiilor de ultimă oră. Fondată în 1977, R/GA este o agenție multi-premiată la nivel global, pentru activitatea sa în domeniul filmului, al televiziunii și al digitalului, atât pentru proiectele dezvoltate online, cât și offline, pentru mobile, tehnologie, creativitate sau retail.