Andra Nistor – Director de Marketing la TÜV SÜD România

Începând cu luna martie a acestui an, Andra Nistor s-a alăturat companiei TÜV SÜD România, în funcţia de Director de Marketing.

În noua sa funcţie, Andra Nistor va coordona activitatea de marketing pentru clusterul România / Ungaria, aliniind strategia de marketing a celor două ţări la politica globală de marketing a grupului german.

Cu o experienţă de opt ani în industria media, Andra Nistor a ocupat anterior funcţia de Marketing Manager în cadrul grupului Medien Holding – grupul care editează cotidianul România liberă, revista Academia Caţavencu, revistele home&deco Casa mea, Căminul şi revista Bebelu.

TÜV SÜD este una dintre cele mai mari organizații în topul mondial al serviciilor CTCT (Certificare, Testare, Consultanţă, Training). “În România, activăm în special în domeniile energetic, execuţia structurilor metalice şi a echipamentelor sub presiune, material rulant şi componente auto. În particular, suntem singurul organism din România ce poate oferi producătorilor şi utilizatorilor de echipamentelor sub presiune şi instalaţii de ridicat certificarea întregii game de sisteme manageriale, certificări conform diferitelor coduri de construcţie (PED, ASME, GOST, IBR), audit energetic conform ANRE sau expertize tehnice şi calificarea personalului conform cerinţelor ISCIR”, a declarat Andra Nistor.

TÜV SÜD România reprezintă primul organism de certificare instituit oficial pe piaţa românească şi face parte din grupul TÜV SÜD – una dintre cele mai cunoscute companii germane. Cu o experienţă de dezvoltare profesională şi de piaţă de aproape 150 de ani şi peste 20.000 de angajaţi, TÜV SÜD oferă soluţii tehnice în peste 800 de birouri în întreaga lume (Europa, America de Nord şi de Sud, Asia – Pacific, Orientul Mijlociu şi Africa).

Citeste si Călin Clej – noul Marketing Director, PepsiCo Greater Balkans Beverages & South Eastern Europe Franchise

  •  
  •  
  •  
  •  
  •