Pe 17 octombrie a avut loc prima ediție a conferinței internaționale „Femei în afaceri”. Scopul evenimentului este acela de a inspira antreprenoarele, femeile care își doresc să pornească o afacere, aducându-le în prim-plan povești de succes, strategii, modele.
Conferința a fost împărțită în patru paneluri în cadrul cărora s-a vorbit despre educație, branding personal, extinderea afacerilor peste granițe și accesul la banii investitorilor. Dincolo de aceste subiecte generale, noi am încercat să deslușim care este cheia succesului, pornind de la o serie de discursuri susținute de câțiva dintre speakerii prezenți la eveniment, Sonia Năstase, general manager Howard Johnson Hotel, Rucsandra Hurezeanu, fondatoarea Ivatherm, Aliz Kosza, business strategist și mentor și Camelia Șucu, fondatoarea Class Living, Inconic Food Wine & Design.
Sonia Năstase, general manager Howard Johnson Hotel din anul 2009, consideră că o carieră de succes se clădește pe educație continuă: „Dacă nu crezi în dezvoltare continuă nu poți avea succes”.
Ea este de părere, de asemenea, că trebuie să găsești acel ceva pe care să îl faci cu pasiune. „Pasiunea e extraordinar de importantă și trebuie descoperită în oameni. În hotel avem o gramadă de <<artiști>>. Dacă nu îi ajutăm să se dezvolte, nu vor lucra cu plăcere”, spune Sonia Năstase.
Ruxandra Hurezeanu a pus în picioare, în 2005, o afacere proprie, Ivatherm, prima companie românească de dermocosmetice pentru piele sensibilă. Și ea consideră că succesul unei afaceri pornește de la pasiune. Pe de-o parte, pasiunea pentru creme a apărut pentru Ruxandra în copilărie, inspirată de mama ei care obișnuia să își creeze propriile creme în farmacie. Pe de altă parte, fondatoarea Ivatherm a vorbit despre pasiunea pentru marketing care a determinat-o să studieze acest domeniu și să se folosească de cunoștințele dobândite pentru a pune bazele unei afaceri.
Ruxandra Hurezeanu a explicat că dincolo de cunoștințe și de pasiune este nevoie și de răbdare. Ivatherm, așa cum a precizat ea, este un brand care nu s-a bucurat de succes imediat de la lansare, ci este un brand care se construiește în timp.
Aliz Kosza, business strategist și mentor spune că este important pentru fiecare dintre noi să avem un mentor. Mentorul are un rol special în asigurarea succesului. El poate să îndrume un angajat în așa fel încât să își potrivească talentul în companiei.
Pentru Camelia Șucu un aspect important în dezvoltarea unei afaceri de succes este branding-ul personal. De atlfel, acum, toate colecțiile afacerilor pe care le are îi poartă semnătura. Branding-ul personal este necesar, spune Camelia Șucu, pentru a oferi mai multă credibilitate.