Luis Huete, “Best Management Thinker” în Spania, prezent la Strategic Leadership Forum

Luis Huete, “Best Management Thinker” în Spania, prezent la Strategic Leadership Forum

Pe 5 decembrie, la hotel Hilton din București se va desfăşura „Strategic Leadership Forum”, primul eveniment din România care poziţionează leadership-ul strategic ca factor cheie al succesului în secolul 21. Organizat de compania de training EXEC-EDU şi platforma de învăţare Learning Network, acesta îl are ca invitat special pe Luis Huete, “best management thinker” din Spania şi una din cele mai influente personalităţi în management.

Luis.Huete

Orice lider, indiferent că se află la conducerea unei echipe mici, a unui business antreprenorial sau a unei corporaţii, trebuie să fie un bun strateg. Cu toate acestea, conform studiilor, mai puţin de 10% dintre lideri deţin abilităţi strategice.  Având în vedere acest context, Strategic Leadership Forum aduce în faţa comunităţii de afaceri din România experţi de top şi lideri de organizaţii care ştiu că astăzi, pentru a implementa cu succes strategia, ai nevoie de un nou set de competenţe”, declară Lavinia Rasca, Director General EXEC-EDU.

Temele abordate în cadrul conferinţei vor fi centrate în jurul a şapte concepte prioritare pentru liderii anului 2013: leadership strategic, viziune, valori, cultura organizaţională, dezvoltarea şi motivarea echipelor, excelenţa operaţională, comunicare & influenţare.
Evenimentul va fi precedat de un Master Class adresat top managementului, susţinut de Luis Huete.

Forumul de leadership strategic este construit pentru a răspunde preocupărilor existente la nivel strategic în rândul managerilor de top sau de mijloc implicaţi în formularea şi implementarea strategiei, antreprenorilor, consultanţilor, factorilor de decizie de la toate nivelurile organizaţiei, angajaţilor cu potenţial care doresc să discute şi să împărtăşească idei, bune practici şi tehnici pentru a atinge excelenţa în leadership şi succesul organizaţional.

Preţul biletului la conferinţă este de 145 de EUR, iar pentru participarea la ambele evenimente (conferinţă şi masterclass) se acordă un discount special de early booking până la 30 octombrie.

Detalii despre eveniment, pe site-ul oficial ->>

  •  
  •  
  •  
  •  
  •