RTPR Allen & Overy anunță recrutarea a două noi colege în departamentul de Real Estate: Ana Maria Nacea – Managing Associate și Miruna Enache – Associate. Echipa formată în prezent din opt specialiști este coordonată de Alexandru Retevoescu – Partener și Ianita Țui – Counsel.
„Ne pregătim de un final de an în forță pe zona de Real Estate, de aceea alăturarea celor două noi colege, care au experiență bogată și care se potrivesc profilului nostru meticulos și riguros, este binevenită. Suntem o echipă multidisciplinară, care asigură o practică integrată. Cu atât mai mult cu cât colaborăm intens și cu departamentele de Finanțări, Litigii și M&A pe proiectele care necesită o abordare mai extinsă. Nu în ultimul rând, ne bucurăm de know-how valoros și din partea rețelei Allen & Overy, la rândul nostru aducându-ne contribuția pe proiecte multijurisdicţionale de anvergură” – Alexandru Retevoescu.
Citește și: RTPR Allen & Overy anunță un val de 11 promovări
Ana Maria Nacea are o experiență de aproape 8 ani în avocatura de business, fiind specializată în dezvoltare imobiliară (proiecte greenfield și brownfield), planificare și tranzacții imobiliare, contracte de închiriere comerciale (birouri, retail, logistic), arbitrajul internațional al construcțiilor, drept comercial și societar.
Ana Maria Nacea a fost implicată în tranzacții de anvergură de pe piață, acordând consultanță investitorilor, fondurilor de investiții, dezvoltatorilor și antreprenorilor implicați în investiții extinse în România, atât în proiecte rezidențiale, cât şi comerciale.
Miruna Enache este specializată în real estate și construcții, agribusiness, energie, infrastructură și reglementare. În ultimii ani, a acumulat o bogată experiență în tranzacții de renume la nivelul Europei Centrale și de Est și a acordat consultanță în numeroase proiecte rezidențiale, de birouri și retail dezvoltate în România și în regiune.
Citește și: Promovare la nivel de parteneri, în RTPR Allen & Overy