Călătoriile, pretextul perfect al omului închipuit de om – interviu cu Lucian Branea

Călătoriile sunt pretextul cel mai de bun pentru autocunoaştere şi mobilul oricărei introspecţii sau extrospecţii prin care dorim să ajungem la miezul umanului, cât mai aproape de epicentrul „inimii” din fiecare lucru.

Sau poate nu. Poate călătoriile sunt doar un pretext al omului închipuit de om prin care să-şi uite pentru moment priorităţile zilnice ce mecanizează ritmul fiecărei clipe, rutina ce macină substanţa sufletească şi natura falacioasă cu care a fost înzestrat. Interviul cu Lucian Branea este un pretext pentru călătorii, curiozitate cu un subtext pentru închipuire, visare.

Lucian Branea are un profil TripAdvisor care indică faptul că a călătorit în 36 de țări, ca jurnalist sau manager de proiect, dar nici una prea exotică (asta dacă nu punem la socoteală unele zone paranormale din județele Vaslui sau Botoșani). A locuit mai mult de o lună în Budapesta, Praga, Bruxelles. Dar provocarea cea mai mare e tot locuitul în Centrul Vechi bucureștean, chiar în centrul unui hectar de cluburi.

Calitatea de a fi “călător în Europa” şi sentimentul de a fi “european” sunt elementele aceleaşi ecuaţii. Cum aţi descrie această relaţie din prisma biografiei personale şi a experienţei?

Călătorești (în Europa) chiar dacă nu „ești”, chiar dacă nu te simți european:) Chiar dacă n-ai chef decât să vezi, în fiecare dimineață, păsărelele din copacul din fața casei, tot e posibil să călătorești: ca să faci cine-știe-ce cumpărături exotice, ca să poți arăta poze la întoarcere sau ca să câștigi, într-o călătorie, o sumă de bani care să-ți permită să ai casa aceea în fața căreia să-ţi plantezi copacul.

Eu locuiesc într-un apartament de bloc, dar aveam, în fața ferestrei, ditamai codrul. Însă o inundație mai mare a ras cartierul de case mici dintre mine și codrul cu pricina și, după o vreme, în locul acestuia au apărut două blocuri, iar de accesul vizual direct către codru s-a ales praful. Drept care, am simțit nevoia să mișun…:)

Serios, până n-am avut în față această întrebare, n-am conștientizat faptul că relația mea cu spațiul (european sau nu) ar putea fi o reacție la o claustrofobie vizuală! Dar asta ar fi o șmecherie „biografică” – tocmai mi-am amintit că prima mea carte (firește, neterminată și neterminabilă) a fost una de note de călătorie imaginară, și ea pre-datează cu mult episodul cu blocurile acelea. Drept care, revin (târziu) la subiect…

Am avut un străbunic ceh. Am considerat aproape dintotdeauna că sigur am mai multe în comun cu englezi sau neozeelandezi care, ca și mine, joacă bridge și au auzit de Zuby Nehty, decât cu unii dintre vecinii mei de bloc. Mă simt mai bine în mișcare – când eram mai mic, în tren, iar de câțiva ani, la volan. Ca să le împac pe toate cele de mai sus (și multe altele), ba m-am făcut ziarist, ba nu m-am făcut ceva care să mă țină lipit de un birou, o casă, un copac din fața ferestrei. Cam așa mă ajută biografia interioară și cea exterioară să fiu „european”:)

Prin călătoriile întreprinse, omul este supus extrospecţiei, schimbărilor sufleteşti (a stării de lucruri dinăuntru) sau este doar un individ deprins cu arta consumului turistic?

Am petrecut niște ani în preajma unor geografi profesioniști și am învățat, de la ei, că turismul este luat foarte în serios din punct de vedere academic – deci acum pot să zic, cu autoritatea unor surse academice, că turismul și călătoria, în general, presupun câte puțin din fiecare. Orice deplasare temporară într-un spațiu necunoscut implică o ieșire voluntară din rutina zilnică.

Chiar dacă intenția primară a călătorului este doar de a compara realitatea cu reflectarea ei în cărți, albume, filme, vederi, călătoria aduce întotdeauna o schimbare, mai mică sau mai lentă – chiar și atunci când e vorba de o ajustare progresivă a perceperii realității curente.

De ce călătoresc oamenii? De ce călătoriţi dumneavoastră?

Există foarte multe motive pentru care oamenii călătoresc – și există, deja, biblioteci întregi care se ocupă de aceste motive: de la dorința de a ieși, temporar, din rutina unor activități reglementate și organizate acasă, până la dorința de a adopta noi rutine, în compania unor necunoscuți – ca în cazul monstruoaselor tururi turistice, în care aceștia petrec o săptămână sau mai mult pe drum, într=un autocar, dormind în fiecare noapte în altă locație.

Eu călătoresc ca să respir alt oraș, alți oameni, altă cafea. NU sunt turist. Niciodată, aflat pentru prima sau chiar a doua oară într-un loc, nu dau buzna în locații turistice – ci doar umblu pe străzi, printre oameni, și beau cafele sau beri pe terase pe marginea străzii. Oamenii și comportamentul lor vor fi întotdeauna mai interesante decât clădirile sau statuile.

Există o tradiţie personală, un protocol personalizat pe care îl aveţi atunci când vă pregătiţi să călătoriţi?

În ciuda aparențelor, sunt o persoană organizată – atunci când am de administrat lucruri pe care le am sub control. Am un rucsac (mic) gata echipat de drum, pe care îl iau și când plec la Barcelona cinci zile și când plec la Piatra Neamț două zile.

Restul protocolului „personalizat” constă în rezolvarea, cu întârziere, a tuturor neterminatelor și neterminabilelor de acasă și, implicit, ieșirea pe ușă în absolut ultimul moment. N-am pierdut, totuși, decât două avioane în viață. Dar câte trenuri…

Citește și Stațiunea Parga, o Veneție în miniatură

Care sunt acele locuri care nu v-au părăsit nicioadată? Cum aţi descrie acest sentiment?

Primul loc care nu e acasă și nu m-a părăsit niciodată este Praga (probabil independent de străbunicul meu ceh) – și m-a ajutat cumva și faptul că primele mele luni acolo am stat aproape de o cale ferată (ca și acasă, în Piatra Neamț) și de mirosul de tren. Al doilea este Londra – nu știu de ce, sigur e vreo componentă livrescă, deși locul în care petrec cu regularitate timp în Londra, de fiecare dată, e Leicester Square, care mă leagă, mai degrabă, de film decât de vreo carte.

Al treilea, și destinația mea numărul 1 de niște ani de zile, este Barcelona – iar nu știu de ce, pentru că nu are nimic în comun cu nimic de-acasă. Drept care, descriu acest sentiment prin „acasă”. Probabil de asta sunt „european” – pentru că sunt și mă simt foarte acasă și la Praga și la Londra și la Barcelona.

Sunt călătoriile un motiv suficient pentru dezvoltarea unei viziuni originale asupra realităţii?

Așa cum sugeram mai devreme, relația cauză-efect e, mai mereu, foarte tricky, în astfel de contexte. Părerea mea e că, întotdeauna, ‘viziunea originală’ sau măcar foarte solidele premise ale acesteia existau deja în tine – dacă n-ar fi existat, nici nu ți-ar fi trecut prin cap să călătorești. Din simplă curiozitate ? De ce, atunci când ai la îndemână Travel Channel și Google Maps – Street View ?

Comparaţia este miezul unei călătorii. Care ar fi cele mai puternice comparaţii pe care le-aţi schiţat în calitate de călător prin Europa?

Doar două: cât de diferită este quesadilla în oricare două locuri din Europa și cât de diferită e consistența unei caipirinha între oricare bodegă din Portugalia și una de oriunde în altă parte în Europa.

Citește și Măştile unui oraş fac cât un carnaval întreg

Care sunt locurile unde nu aţi ajuns încă, dar sunt pe lista de priorităţi? Vă rog, detaliaţi…

Tânjesc, realmente, după Tallinn – capitala Estoniei. Pe de o parte, visez reconstituirea primelor mele zile în Praga – datorită foarte multelor blonde și mulților blonzi, străzile unui oraș, de altfel, cu un cer destul de înnorat în majoritatea timpului, păreau mai luminoase. Apoi, datorită relației mele speciale cu Terry Pratchett și Discworld – Tallinn-ul medieval fiind, alături de Praga medievală și Londra pre-victoriană, un model pentru metropola Ankh-Morpork de pe Discworld.

Sunt călătoriile o bună metodă pentru a dobândi viziunea necesară unui business?

Câțiva ani înainte de a fi ajuns prima oară în Praga, am avut prinsă pe ușă, cu o pioneză, o “tabletă” a lui Tudor Octavian apărută în România Liberă, care se chema “Mă duc în Praga să beau o bere!” Rezumatul demonstrației e acesta: Tudor Octavian avea un drum de 3 zile în Praga – ceea ce era, zicea el, prea mult pentru business (pentru că tot ceea ce era “afacere” se rezolva, acolo, în maxim o zi) și prea puțin pentru turism (pentru că Praga…), drept care drumul său la Praga nu poate implica decât băutul de bere cu amicii praghezi.

Independent de importanța observării, la fața locului, a vitezei și eticii cu care fac alții business, este, într-adevăr, important, să descoperi cum, în nordul Europei, clientul are întotdeauna dreptate, și cum, în sudul Europei, vânzătorul are întotdeauna dreptate – chiar dacă, inițial, ți s-a părut că e exact invers :) Lecția pe care ți-o oferă trei ore petrecute în bazarul din Tanger este neprețuită…

Lucian Branea – TripAdvisor, jurnalist, manager de proiect şi blogger la http://brinzoaicecugem.blogspot.ro/