Arta de a fi Zen la locul de muncă

Arta de a fi Zen la locul de muncă

Situaţiile stresante, proiectele parcurse cu sabia lui Damocles deasupra capului, colegii de muncă iritaţi şi iritanţi, şefii nervoşi, un număr prea mare de însărcinări şi mesaje, munca plicticoasă, care nu ne atrage, toate acestea sunt lucruri pe care le întâlnim des la serviciu.

Care este cauza unică, simplă, a acestor probleme? Rezistenţa noastră de a suporta, anduranţa, toleranţa…

Când propria minte ne devine duşman

Munca în sine nu reprezintă ceva stresant. Este vorba doar despre a duce la îndeplinire o anumită acţiune. Ceea ce ne face să fim, de fapt, stresaţi este propria noastră reacţie faţă de muncă. Este încăpăţânarea noastră de a nu renunţa la dorinţa ca lucrurile să fi fost altfel. Ne simţim frustraţi nu pentru că există un şir întreg de întreruperi la muncă, de diferite naturi. Acestea sunt doar evenimente care au loc în jurul nostru, precum frunzele care cad sau păsările care zboară. Apare însă la mijloc rezistenţa noastră mentală.

Ne doream atât de mult să nu fim întrerupţi din ceea ce făceam… Astfel că respingem orice element perturbator, în timp ce minţile noastre sunt încă pe jumătate focalizate pe sarcina avută. De asemenea, nici colegii noştri de muncă, nici şeful nu reprezintă o problemă: ei sunt doar alte fiinţe umane, ca şi noi, care încearcă să trăiască în cel mai bun fel posibil, împărţind aceeaşi lume cu noi. Cu alte cuvinte, totul se rezumă la obsesia noastră de a ne agăţa de ideea că ei ar trebui să se poarte într-un fel anume şi că ar trebui să se străduiască mai mult, pentru ca noi să ne simţim fericiţi, mulţumiţi. Or această atitudine ne cauzează furie, frustrare.

Nu este vorba despre faptul că avem un număr copleşitor de sarcini de dus la îndeplinire; nu acest lucru ne face să ne simţim stresaţi, ci propria reacţie la acel număr. Este vorba doar despre o listă de lucruri de făcut, de un telefon care sună sau de un inbox plin. Toate acestea sunt, în sine, neutre. Dar când începem să ne ţinem cu dinţii de ideea că trebuie să facem totul, că trebuie să le rezolvăm pe toate dintr-o dată, devenim stresaţi. Pentru că, evident, acest lucru este imposibil. Nu putem face efectiv decât un singur lucru la un moment dat, chiar dacă minţile noastre se răsfrâng asupra tuturor.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •