Yoga, relaxarea recomandată antreprenorilor

Majoritatea antreprenorilor înțeleg cât de important este să se mențină în formă, dar mulți nu își dedică la fel de mult timp unei minți sănătoase cum dedică unui trup frumos și dus la sală, scrie entrepreneur.com. 

Soluția pe care o recomandă este yoga. Yoga combină beneficiile mersului la sală cu meditația de care are nevoie orice persoană cu un stil de viață alert. În ceea ce privește managementul stressului, pare să fie chiar una dintre cele mai bune terapii inventate vreodată.

In primul rând, un curs de yoga ajută antreprenorii să scape de presiunea de a lua decizii la foc continuu, pentru că regulile aparțin antrenorului care îl învață pe participant cum să se detensioneze. În același timp yoga te învață să fii mai empatic, ceea ce ajută în relația cu angajații. În al doilea rând, yoga este și despre acceptare și conștientizare a stării fizice și psihice în care ne aflăm, fără să judecăm, ceea ce ne scoate din dimensiunea în care constant punem presiune pe nevoia de a îmbunătăți compania, produsul și pe noi înșine.

Răbdarea este poate una dintre cele mai importante lecții pe care le învățăm practicând yoga, iar această calitate este una esențială pentru managerii care tind să își dorească totul pe loc, vor să evolueze într-un an cât alții în șapte și iau decizii pripite din această cauză.

Mai mult, yoga este un memento că ar trebui să te mai deconectezi din timp în timp de la afacere pentru a-ți reîncărca bateriile. Gălăgia din interiorul creierului tău, legată constant la listele cu lucruri de făcut, discuțiile de peste zi și sarcinile de mâine trebuie să ia din timp în timp o pauza pentru a te lăsa să dormi sau să îți descleștezi starea de alertă în care stai constant.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •