de Anne Pleşuvescu, Coach-partner, Mind Learners
Acum un an şi câteva luni am decis să încep o călătorie fascinantă: antreprenoriatul. Evident că trebuia să am câteva lucruri aranjate, un plan de business. N-am avut nimic din toate astea. În schimb, am avut un vis, unii îi mai spun şi viziune…
Ca să scurtez povestea, tot ceea ce s-a întâmplat a fost că m-am hotărât să cred cu tărie că ideile mele şi tot ceea ce mă pasiona şi mă ghida în viaţă la acel moment pot fi un subiect care ar putea să îi ajute pe clienţii mei în dezvoltarea lor.
Am ales să consider exteriorul ca parte din interiorul meu. Am ales să încetez să mă pierd în detaliile trecutului şi să păstrez viitorul ca pe un punct fix, rămânând fascinată de imensitatea prezentului meu. A funcţionat. Astăzi, succesul companiei mele vine tocmai din faptul că ceea ce părea mult prea ieşit din comun pentru alţii a fost, de fapt, lucrul pe care clienţii şi-l doreau şi de care aveau nevoie.
Dacă privesc în urmă, îmi vin în minte cuvintele lui Bill Gates – „Connecting back dots is easy…”. Aproape toate lucrurile inovatoare, care au presupus existenţa unei viziuni, nu au avut acceptul publicului larg pentru că veneau, pur şi simplu, „prea de departe” ca să fie acceptate, nu erau normalitate, erau curaj, viziune, nebunie.
Steve Jobs le-a cerut oamenilor să creeze un telefon cu un singur buton. Atât! Reacţia oamenilor săi a fost: „Imposibil! Nu are cum să meargă!”. Steve Jobs a replicat: „Nu are cum să meargă sau voi credeţi că e imposibil?”. Istoria a arătat că Steve a avut viziune. Fricile celorlalţi ţineau creaţia pe loc. În momentul în care Steve a reuşit să dea la o parte toate aceste lucruri, iar oamenii săi au îmbrăţişat ideea, viziunea s-a transformat în materie. Universul se mişcă cu gândurile noastre. Unele creează materie, altele o consolidează.
Viziunea este întotdeauna scoatere din context, ea nu are legătură cu gândirea logică. Nu este o construcţie raţională, deliberată, ci, mai degrabă, ea precede astfel de demersuri ulterioare. Viziunea se naşte. Atât.
Probabil că vă aşteptați mai puţin la o abordare spirituală a acestui subiect, aşa că am să vă povestesc ce se află, din punct de vedere ştiinţific, în spatele acestui fenomen.
Raţiune, creativitate, interconectare
Din punct de vedere neurologic, creierul este împărţit în două emisfere – stânga şi dreapta. Ele comunică printr-o formaţiune numită corpul calos, care este un mănunchi incredibil de „autostrăzi” neuronale ce conectează perfect cele două zone.
Cercetarea de până în prezent arată că partea stângă a creierului nostru se ocupă, în principal, cu gândirea logică, raţională. Tot ea e responsabilă de sortarea şi depozitarea informaţiilor pe care le deţinem deja. Pentru a înţelege mai bine, închipuiţi-vă că ea funcţionează ca un fel de bibliotecă uriaşă, în care informaţia este permanent arhivată şi aranjată pe măsură ce noi titluri intră în proprietatea ei. Bibliotecarul emisferei stângi nu pierde nimic din vedere, de la o carte citită până la cele mai mici detalii întâmplate într-o zi. Unele titluri rămân la vedere, altele ajung pierdute, inconştiente, într-un raft din bibliotecă.
Atunci când ne activăm emisfera stângă pentru a crea, ceea ce facem de fapt este să recompunem, să resortăm sau să reactivăm informaţii vechi. Desigur că putem vorbi despre creaţie atunci când recompunem sub o formă diferită informaţii vechi, dar putem vorbi, oare, despre viziune?
La rândul ei, emisfera dreaptă se ocupă cu captarea informaţiei. Ea reprezintă zona care ne conectează cu exteriorul, cea care ne ajută să ne conştientizăm prezenţa în raport cu exteriorul. Este locul prin care informaţia „intră” în creierul nostru, este un portal care permite o conexiune infinită cu noi şi universul din care facem parte.
Prea multă analiză, prea puţină spontaneitate
Cercetarea ne dă, însă, o veste proastă: astăzi, oamenii folosesc foarte puţin emisfera dreaptă în mod conştient. Sigur că ea funcţionează, la fel ca cea stângă, dar o folosim, mai degrabă, ca pe un motor secundar care merge la relanti. Puţini dintre noi au curajul să activeze puterea maximă pe care o poate pune în mişcare.
Sunt convinsă că fiecare dintre voi v-aţi accesat de nenumărate ori emisfera dreaptă. Atunci când aveţi intuiţii, când empatizaţi cu ceilalţi, când, din senin, vă vine o idee, înseamnă că aţi accesat emisfera dreaptă.
Cu alte cuvinte, ceea ce ni se întâmplă cel mai frecvent este să lăsăm emisfera stângă să ne domine activitatea creierului. De fiecare dată când gândurile noastre analizează trecutul sau pericolul care poate veni în viitor, mintea noastră „pleacă” alături de gânduri în trecut sau în viitor, lăsând în prezent doar creierul cu portalul emisferei drepte aproape închis. În spaţiul mic pe care îl lăsăm deschis în această zonă ajung doar informaţii pe care creierul le captează prin puterea noastră de focusare, foarte mică atunci când predomină gândirea raţională (prin emisfera stângă).
De câte ori vi se întâmplă să vă pierdeţi în judecăţi de valoare, în analizarea potenţialelor pericole, în descrierea şi interpretarea nesfârşită a acţiunilor trecute? Acestea sunt momentele de „zgomot maxim” ale creierului, valoroase doar într-o anumită măsură. Cât de folositoare poate fi o bibliotecă dacă nu lasă să intre în ea cărţi noi?!
O altă perspectivă a felului în care funcţionează cele două emisfere este următoarea: în fiecare secundă, în creierul nostru intră o imensă cantitate de informaţie: 400 de miliarde de bitzi/secundă. Capacitatea noastră de decodare este, în medie, de 2000 bitzi/secundă şi devine cu atât mai mare, cu cât funcţionarea emisferei drepte este mai bună, mai conştientă. Cu alte cuvinte, realitatea se întâmplă în creierul nostru, iar noi suntem capabili să o integrăm mai mult sau mai puţin complet dacă ne lăsăm emisfera dreaptă să funcţioneze cât mai aproape de capacitatea ei maximă. Să fie acesta locul în care se naşte viziunea? Eu cred că da.
Ce ne rămâne de făcut ca să ne accesăm capacitatea de a fi vizionari? Putem oare lupta cu natura noastră raţională? Putem să ne oprim gândurile? Ne putem inventa butonul „închidere” al emisferei stângi şi descoperi butonul „deschidere” al emisferei noastre drepte? Nu ştiu. Ce ştiu, însă, sigur este că fiecare are un răspuns la această întrebare care pluteşte undeva în spaţiul dintre a controla şi a fi, pur și simplu.
