Încep înscrierile la Conferinţa Anuală a Asociaţiei Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru Afaceri din România

Conferinta ABSL - Încep înscrierile la Conferinţa Anuală a Asociaţiei Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru Afaceri din România

Ajunsă la cea de-a 4-a ediție, Conferința Anuală a Asociaţiei Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru Afaceri din România (ABSL) va avea loc pe 29 septembrie, la hotel Radisson, în București. Peste 500 de lideri reprezentând companii de prestigiu care își desfășoară activitatea în domeniile serviciilor partajate, externalizării proceselor de afaceri, externalizării tehnologiei informaționale și cercetării-dezvoltării vor lua parte la eveniment.

După ce tema conferinței de anul trecut a fost: “România: Noua Stea a Domeniului Serviciilor pentru Afaceri. Livrând Soluții de Calitate în jurul Globului”, ABSL aduce în prim plan pentru a 4-a ediție a conferinței evoluția Romaniei către statutul de « Creator de Valoare ».

Industria serviciilor pentru afaceri este într-o continuă transformare, iar pentru a da dovada de competivitate și a rămâne printre destinațiile predilecte ale companiilor care doresc să se extindă în țara noastră, este necesar ca acest sector, și implicit companiile care îl compun, să îmbunătățească serviciile pe care le oferă, astfel încat acestea să aducă valoare adăugată companiei. ABSL, împreună cu companii din industrie, autorități ale statului, instituții de învățământ, precum și alți jucători importanți ai domeniului, aduce în discuție pentru ediția a 4-a tema : „România – de la Statutul de Star la cel de Creator de Valoare“.

Cum poate face România tranziția de la “star” la “creator de valoare” și cum poate realiza trecerea de la o locație relevantă din punct de vedere al arbitrajului bazat pe costul forței de muncă la una recunoscută pentru valoarea adăugată și calitatea serviciilor sale? Acestea sunt întrebările la care membrii ABSL, alături de alte companii din industrie, precum și companiile de consultanță, resurse umane și de real estate, vor raspunde în cadrul evenimentului din 29 septembrie. Un lucru este cert însă : printre cele mai importante calități pe care România le poate fructifica în această industrie se află know-how-ul și talentul local.

Citeşte şi Nu cumpăr de la tine nici măcar un capăt de ață

Secțiunea plenară a evenimentului va aduce împreună consultanți de la companii de prestigiu, autorități ale statului și reprezentanți ai conducerii ABSL pentru a discuta despre viitorul serviciilor partajate din România, în contextul evoluției tehnologiei, cunoștințelor specifice și talentului pe care țara noastră le poate furniza. Dl. Colin Lovering (Chairman – British Romanian Chamber of Commerce| Commercial Director – Corporate Office Solution) va modera acest eveniment.

Asociaţia reuneşte cele mai mari companii de profil din domeniile Shared Services Center (SSC), Business Process Outsourcing (BPO), Outsourcing IT (ITO) şi cercetare-dezvoltare (R&D). Scopul principal al ABSL Romania este de a sprijini dezvoltarea pe termen lung și creșterea dinamică a sectorului de servicii pentru afaceri și, în acelaşi timp, de a mări nivelul de atractivitate al României pentru investiții și pentru dezvoltarea de proiecte de outsourcing și offshoring.

Din  ABSL  Romania  fac  parte atât companii autohtone, cât și multinaționale de  profil, leaderi  regionali  şi globali precum: Accenture Services, APT Resources & Services, Allianz Worldwide Partners Romania, Be Think Solve Execut, Telus International, Capgemini, CBRE Real Estate Consultancy, Connections Consult, DB Schenker , Deloitte Audit, Ernst & Young, Eucom Business Language, Genpact Romania, HP Enterprise, Global Remote Services, HP Inc Romania, LUXOFT PROFESSIONAL ROMANIA, Microsoft Romania, Office Depot Service Center, Optima Solutions Services, Outsourcing Advisors, PRICEWATERHOUSECOOPERS Services, Process Solutions, Procter & Gamble Marketing Romania, Renault Business Services, SCC Services Romania, SELIR, Societe Generale European Business Services, Stefanini Romania, UCMS Group Romania, UniCredit Business Integrated Solutions, Valoris Center, Vauban IT, VEEAM SOFTWARE, Vodafone Shared Services Romania, Wipro Technologies si WNS Global Services Romania.

Partenerii strategici ai asociaţiei sunt : ACCA, Colliers International, Corporate OfficeSolutions, Fine Law, KPMG, Mikomax şi Skanska.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •