Reînnoirea sistemului IT central al băncii: operație pe cord deschis

Reînnoirea sistemului IT central al băncii: operație pe cord deschis

Așa cum oamenii amână cât pot de mult să ajungă la cuțit, nici băncile nu se grăbesc să-și schimbe sistemul IT central. Cel mai adesea o fac doar dacă nu mai au de ales.

Numeroase bănci europene se confruntă cu o provocare esențială pentru profitabilitatea și competitivitatea lor viitoare. Boston Consulting Group a realizat un studiu ce privește înlocuirea sistemului IT central, la care au participat bănci de top din Europa. Sistemele lor IT centrale, dezvoltate și întreținute inhouse de-a lungul anilor și construite cu tehnologii proprii devin acum depășite, funcționează defectuos și risipesc resurse valoroase. În numeroase cazuri, băncile încearcă să peticească sistemele moștenite care nu pot comunica și împărtăși informația. Ba mai mult, mai necesită și mentenanță frecventă și costisitoare.

Din aceste motive, multe bănci europene au început să discute posibilitatea reînnoirii sistemelor IT centrale, în totalitate sau parțial. Totuși, aceste discuții nu conduc mereu la acțiune. Președinții și șefii de IT știu că proiectele IT de reînnoire pot avea costuri mari, complexitate crescută și riscuri mari. Într-adevăr, eșecurile anterioare în reînnoirea sistemelor centrale IT din industrie și teama de a nu repeta aceleași greșeli au creat un climat în care doar schimbări disruptive în mediul de afaceri,  precum fuziunile și achizițiile sau noile constrângeri legislative, pot declanșa o îmbunătățire substanțială a sistemului IT.

Chiar dacă atât de multe sisteme IT sunt inadecvate, rămân câteva întrebări esențiale: Cum pot avea instituțiile financiare o perspectivă informată asupra modului în care schimbarea sistemului IT trebuie abordată? Ce fac jucătorii importanți din Europa pe această temă?

Acestea au fost temele centrale ale Studiului privind standardele de cost în sistemul bancar european. La acest studiu au participat 21 de bănci europene de top din zece țări. Unsprezece bănci se aflau în topul 20 făcut în funcție de capitalizarea de piață. Studiul are două ținte: în primul rând să analizeze performanțele IT generale și relația cu performanța în afaceri și apoi să investigheze tema esențială în industria bancară și să exploreze cum jucătorii pot să o abordeze cu succes. În acest studiu, tema examinată cu precădere a fost modul în care băncile pot să îmbunătățească performanța sistemului IT central, care include aplicații pentru gestionarea informației privind clienții, depozite, împrumuturi, conturi de carduri, precum și procesarea diferitelor tipuri de tranzacții. Aceste sisteme constituie inima arhitecturii IT în sistemul bancar și vor fi din ce în ce mai importante nu doar în termeni de costuri și performanță, ci și de competitivitate generală și profitabilitate pe termen lung.

Prima temă este dacă băncile europene ar trebui să opteze pentru înnoirea totală, echivalentul unei operații pe cord deschis, sau să aibă o abordare mai moderată, mai puțin invazivă. Fiecare bancă trebuie să ia decizia pe baza resurselor proprii și a peisajului IT existent.

Cât de necesară este reînnoirea sistemului IT?

Potrivit participanților la studiu, un sistem central IT de ultimă oră ar trebui să fie capabil să execute numeroase funcții pe care sistemul curent obișnuit nu le poate îndeplini, precum: să faciliteze inovarea produselor, asocierea, stabilirea flexibilă a prețurilor, integrarea cu produse terțe și procesarea în timp real. Un asemenea sistem trebuie să includă o bază de date cuprinzătoare pentru toate segmentele de afaceri. Sistemul ar trebui, de asemenea, să includă o funcție care să permită integrarea IT simplă a noilor lansări de produse cu scopul de a scurta timpul până la lansarea pe piață a noilor oferte.

Cei mai mulți participanți la studiu au spus că măcar au luat în considerare înlocuirea sistemelor IT centrale moștenite. Cei care nu au considerat acest pas spun că ezitarea lor își are rădăcina în dorința de a îndepărta riscul ce apare după o încercare eșuată sau dezamăgitoare de reînnoire sau din cauză că au fost martori la eforturi fără de succes din partea altora.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •