5 paşi pentru a-ţi transforma pasiunea în afacere

Încărcat la5 paşi pentru a-ţi transforma pasiunea în afacere

Atunci când faci ceva care-ţi place, te simţi împlinit, fericit şi sănătos. Dacă mai reuşeşti să te şi întreţii financiar din ceea ce câştigi din pasiunea ta, este şi mai bine. Lewis Howes, fost atlet profesionist şi creator al programului de training LinkedInfuence, explică, într-un articol pentru Entrepreneur.com, că antreprenorii cei mai pasionaţi nu sunt motivaţi doar de bani, ci şi de trăirea unei vieţi împlinite.

El dă câteva sfaturi celor care vor să-şi construiască o afacere, plecând de la pasiunile lor:

1. Cercetează-ţi piaţa
Howes consideră că să ştii doar ce ştie competiţia nu e suficient, ci trebuie să sapi mai adânc şi să studiezi piaţa pe care o ataci.

2. Stabileşte-ţi un obiectiv financiar tangibil

El recomandă stabilirea de noi obiective la fiecare şase luni şi de lucruri care trebuie făcute în fiecare zi, pentru a ajunge unde vrei să ajungi.

3. Creează un site bun de share-uit
Atunci când îţi dezvolţi un brand personal, este important să creezi un conţinut unic pe un singur site, la care clienţii să poată face referire prin share-uri.

4. Fă-ţi o listă de clienţi

Acesta este cel mai util instrument în construirea unei afaceri. Pe măsură ce-ţi dezvolţi site-ul, începe să construieşti o listă de email-uri ale oamenilor care ţi-l vizitează şi continuă să le furnizezi ceea ce le place. Astfel, vizitatorii site-ului tău se vor transforma în viitori clienţi ai produselor şi serviciilor tale.

5. Lansează un produs sau un serviciu vandabil

Dacă ţi-ai stabilit un obiectiv financiar pe care să-l atingi în următoarele şase luni, trebuie să vinzi ceva. Descoperă care sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă publicul tău şi caută soluţii pentru satisfacerea nevoilor lui.