În mintea lui Bill Gates: 15 citate despre business și viață

Bill Gates Sursa: guardian.co.uk

Listat primul în topul celor mai bogați oameni din lume, în clasamentul Forbes, cu o avere care se ridică la 76 miliarde de dolari, Bill Gates este cea mai bogată persoană din lume, la ora actuală.

Fundația Bill și Melinda Gates, înființată în 1997, oferă în fiecare an aproape patru miliarde de dolari.

Financial Times a scris despre Bill Gates: “cu ajutorul unui stilou și a unei bucăți de hârtie, Gates are acum puterea de a influența bunăstarea unui mare număr de oameni, așa cum n-a avut-o nici un individ în întreaga istorie a umanității”.

Cum a ajuns cel mai bogat om din lume așa cum este astăzi? Adunate în 20 de ani de interviuri, aceste citate arată felul în care gândește Bill Gates, cum vede lumea și lucrurile din jur.

1. Despre parcursul lui până acum:

“Este uimitor să mergi de la o lume în care computerele erau inaccesibile și foarte complexe, la una în care acestea au devenit o unealtă care face parte din viața cotidiană.  Acesta este visul despre care îmi doream să ajungă realitate  și, o mare parte din el, s-a îndeplinit întocmai. Acum, poți să dezbați asupra celui mai eficient fel de a face business, care protocol de rețea  prinde cel mai bine sau care este cea mai potrivită mărime a unui ecran pentru o anumită activitate. Totuși,  există mai puțin roboți decât mă așteptam”. (Rolling Stone, 13 martie, 2014)