Ţi se potriveşte afacerea ta?

afacere

Iată câteva exemple:

  1. Un business în care nu te implici foarte mult şi care să poată genera o sumă decentă lunar, cu care să-ţi acoperi cheltuielile pentru un trai decent: vânzare de bunuri de larg consum pe magazine online gen olx sau chiar Amazon (de la suzete, la ochelari de soare sau electronice). Poţi construi un astfel de business pe Amazon din România, poţi vinde marfă produsă în China, către clienţi din Statele Unite. Poţi face acest business integral din propriul tău apartament, fără să ieşi din casă. Vrei să duci un business de comerţ pe care îl ai deja la nivelul următor? Dezvoltă propriul brand de produs, pentru a putea vinde la preţuri mai mari.
  2. Un business care îţi asigură şi bani şi flexibilitate şi satisfacţie, dar care este limitat ca potenţial de creştere: coaching sau consultanţă. Cu ceea ce ştii, îi poţi ajuta pe alţii să treacă anumite obstacole pe care tu deja le-ai depăşit. Este uşor de setat (ai nevoie numai de un calculator şi de internet) şi poţi avea clienţi în termen foarte scurt. Dacă ai deja un business de coaching sau consultanţă, nivelul următor este group coaching sau training, unde foloseşti aceleaşi cunoştinţe pentru a ajuta mai mulţi oameni deodată. Cu această “upgradare”, vei reuşi să serveşti mai mulţi oameni şi să generezi venituri mai mari.
  3. Un business în care ai toate nevoile satisfăcute, care generează bani (şi mulţi şi repede), care îţi dă satisfacţie mare şi care poate fi scalat şi extins cât de mult îţi doreşti: programe online de dezvoltare personală sau profesională, unde pui cunoştinţele tale în diferite instrumente pe care clienţii le pot accesa de acasă sau de la birou, atunci când vor. La acestea, poţi adăuga şi formula “one-to-one”, dar ca serviciu premium, ca ultimă interacţiune pe care o ai cu clienţii (în general, cei care oferă coaching sau consultanţă dau o întâlnire iniţială care, poziţionată corect, le va aduce venituri mult mai mari). Acest tip de business presupune ca tu să îţi aşezi foarte bine gândurile şi să îţi structurezi informaţia şi cunoştinţele. Vei vedea că beneficiile şi satisfacţiile vor fi imense. The sky is the limit! Mai presupune să susţii workshopuri, prezentări, să vorbeşti în public şi, eventual, în faţa camerei de filmat. Oricine poate face astfel de lucruri şi nu e nevoie să te fi născut cu aceste abilităţi. Ele se învaţă! Nu trebuie să fii cunoscut, dar vei deveni o celebritate pe nişa ta, în unul sau doi ani, dacă porneşti de la zero.
  •  
  •  
  •  
  •  
  •