În aşteptarea lui Ron Kaufman…

Elena Calin

Pe Elena Călin e foarte greu să o prinzi: când nu e la Bucureşti, e la Frankfurt, la Viena, în Podgoriça, München, Oradea, Târgu Mureș, Cluj, Timişoara, Ploieşti sau Brăila. Dacă nu e nici acolo, nici acolo, înseamnă că e weekend sau vacanţă şi nu se face să deranjezi omul în puţinul lui timp liber petrecut cu familia. E dinamică şi pozitivă, mereu plină de idei şi creativitate. Aşa l-a descoperit pe Ron Kaufman, cu al cărui temperament se potriveşte şi pe care îl aduce pentru a doua oară în România, pe 12 noiembrie, anul acesta.

Şi pentru că face toate astea cu un zâmbet larg şi sincer pe faţă, am pornit discuţia chiar de aici, de la acest mod inedit de a face afaceri pe meleaguri româneşti.

Faceţi, într-un articol scris recent, o pledoarie pentru zâmbet în afaceri, faţă de clientul extern şi faţă de cel intern. Ce motive mai avem, în România de astăzi, să zâmbim?

Eu cred că afacerile se fac cu zâmbetul pe buze, indiferent de condiţiile economice ale unei ţări. Există o vorbă din bătrâni foarte adevărată: „Cine nu ştie să zâmbească, să nu îşi deschidă niciodată o prăvălie”. Zâmbetul faţă de clientul intern sau extern este valoros doar dacă este autentic şi dat din toată inima. Altfel, nu are valoare. În România, avem multe motive să zâmbim, doar că, uneori, le vedem mai greu sau nu le mai vedem deloc, pentru că ne-am obişnuit să punem răul înaintea binelui şi să credem că astfel suntem prudenţi şi realişti.

Cum caracterizaţi perioada pe care o traversăm din punct de vedere economic?

Suntem încă în recesiune economică. Dar dincolo de efectele negative ale recesiunii, cred că suntem în cea mai mare criză posibilă: criza de încredere. În mediul economic, există multă neîncredere în viitor. Iar neîncrederea generează o luptă nedreaptă sau renunţare. Adică, nimic bun. Vânzătorii nu au încredere că pot să vândă şi, din acest motiv, dau discounturi păguboase. Managerii nu au încredere în subalternii lor. Prin urmare, introduc controlul în cele mai tehnologizate forme ale sale. Şi lista poate continua.

Ce riscuri credeţi că pândesc economia românească?

Avem prea multe datorii şi cineva trebuie să le plătească. Consumul este în continuare scăzut, iar indicatorii de ţară nu arată foarte bine. Riscul constă în aceea că încă sunt organizaţii mari în ţara asta „conectate la aparate”: consumă mult şi nu produc valoare. Cred că noi ar trebui să (re)descoperim un tezaur care să ne ajute să ieşim din criza în care ne aflăm. Eu aş paria pe agricultură şi pe servicii superioare.